Mă mândream pe vremuri (adică înainte de pandemia COVID-19) cu faptul că privesc în viitor și pot simți trend-urile. Cel puțin cele din nișele care mă pasionează. Chiar “vedeam” că se întâmplă ceea ce previzionam eu cu câteva luni înainte.
Până am dat de cartea lui Nassim Taleb “Lebăda Neagră” și mi-am dat seama că totul e un bullshit. Nu doar că nu pot previziona decent ce se va întâmpla în următoarele 12-18 luni în minuscula mea bulă… dar nimeni nu poate face asta! Iar cei care se bat cu pumnul în piept (me included) sunt niște înfumurați naivi, în cel mai bun caz.
Nu e nimic rău în a-ți face niște planuri și a fi pregătit cu alternative și soluții pentru mai multe fire epice :) Chiar mi se pare principala diferență între oamenii care își asumă responsabilitatea vieții lor și cei care dau vina pe Destin.
Dar trebuie să țin minte: asta sunt, niște Planuri. Și, ca orice plan care e o plăsmuire a imaginației umane, este doar o idee. Universul însă are multe idei și deseori se răzgândește.
Bine, bine, oameni mai deștepți decât mine spun că pandemia de coronavirus din 2020 este lebăda GRI a epocii noastre – în sensul că specialiștii din medicină știau că va veni, doar că nu știau când și de unde va lovi. Nassim Taleb susține că e chiar o “lebădă albă”, adică nu e nimic surprinzător că ne-a lovit, până la urmă.
Dar hai să nu ne pierdem în detalii, he said, she said…
Poate e din cauza vârstei, poate e din cauza experienței de viață, e clar că eu am pierdut din certitudini și am câștigat în smerenie.
Și e clar că pe mine personal criza asta m-a lovit fără să o pot prezice.
Dimpotrivă, anul 2020 era (în caiețelul cu “planul meu”) primul an în care reușisem să-mi programez din avans primele 6 luni. Atât pe plan profesional cu cele două firme pe care le am, cât și pe plan personal – cumpărasem bilete de avion în câte o destinație diferită din Europa pentru FIECARE dintre cele 6 luni. Schi, ieșire romantică, city break, schi din nou, ieșire cu copiii + conferință internațională, mini-vacanță cu familia + festival de digital… Le aranjasem chiar fain, vă zic.
Cât de amuzant? Mi-am propus/promis să călătoresc fix în anul în care putem face câte ceva, dar SIGUR asta nu putem: să călătorim.
(Situația e cu atât mai amuzantă cu cât, oh, Universule ce umor sec ai uneori!, acum scriu acest articol despre planuri și vacanțe din bucătărie, în auto-izolare de mai mult de 4 săptămâni).
Așadar, când situația începea să se înrăutățească în Europa (dar în România încă lumea mergea în cluburi și la meciuri), am început să simt că se repetă acel 2009-2010. *Pentru cei mai tineri dintre voi care citiți asta, în acei ani am fost loviți de criza mondială.
Am început să simt că bruma de predictibilitate pe care mă bazam lucrând la calendare și planuri de afaceri… puf! S-a dus și ea.
Să fim înțeleși: știam că sunt prost și nepregătit, dar speram că nu sunt atât de prost :) Exagerez un pic aici, pentru impresia artistică, pentru că mi-a plăcut jocul de cuvinte care a ieșit și nu stau să editez aceste articole, mi se par mai autentice așa cum ies, ne-cenzurate.
Deci am aruncat la gunoi la începutul lui martie toate planurile de călătorie, am arhivat P&L (planurile de afaceri) și m-am uitat din nou la “Contagion” – filmul care a prezis această pandemie încă de acum un deceniu. Proastă decizie, îți dai seama! Creierul meu și-a amintit toate filmele și cărțile SF cu sfârșitul lumii – și, prieteni, am citit muuuuult science-fiction la viața mea.
Așadar eram îngrijorat cu mult înainte ca restul României să fie în stare de urgență. Cred că dintre toți prietenii, doar Cristina s-a panicat un pic mai repede decât mine. (Aaa, deci de la ea am citit de Lebedele Gri din paragrafele anterioare!)
Acum că armata e în stradă și situația e gravă în România, eu am trecut de vârful curbei. Nu sunt mai deștept sau mai sigur pe mine, dar m-am obișnuit mai repede cu situația și au început să lucreze rotițele.
Lucrează rotițele din creierul meu de vreo două săptămâni. I’m back in the game, baby!
Am învățat lucruri noi, am citit cărți de sales, am făcut un curs online. Am scris trei ebook-uri despre Influencer Marketing, am inventat un serviciu nou la MOCAPP, am redefinit tot procesul de email marketing al platformei. Am plantat un copac, am văzut două documentare întregi cu Sasha, am făcut un avion-tanc-spațial din Lego. Am revenit la consultanță de branding cu artiști din muzică.
Și știi ce m-a ajutat să îmi revin din șoc? Discuțiile lungi cu prietenii mei.
Pot acum să previzionez ceva? Nici gând. Dar măcar am citit acele cărți, am învățat acele lucruri noi, am inventat câte ceva folositor.
Dacă e să fac o previziune, totuși (că nu m-am învățat minte), o încerc aici: După criză, oamenii vor descoperi oamenii.
PS: M-a rugat Cristina Chipurici să mai scriu pe blog, așa că uite că am făcut-o. Yeap, a ieșit un haos, nu am inventat nimic, dar a ieșit ceva totuși. Ceea ce vă doresc și vouă!
Foto: IQads
