Sunt câteva motive la baza unei critici: necunoașterea problemei, cunoașterea viciată a problemei, cunoașterea echilibrată a problemei.
Motivul pentru care mă abțin să critic oamenii care critică (sic!) este conștientizarea propriei mele poziții. Asta e un fel de meta-problemă: îmi vine să îi judec și categorisesc ca “proști”, dar mi-e teamă că nu cunosc complet problema sau opinia mea este viciată.
Motiv pentru care cad deseori în capcana over-thinking: mă învârt atât de mult în jurul problemei încât nu iau nicio decizie până la urmă. E un risc pe care mi-l asum, cu gândul că “nicio judecată e mai bună decât o judecată proastă”. Dar, desigur, nu pot merge așa la nesfârșit, viața ne impune să luăm decizii și să ne poziționăm pe o baricadă, măcar pentru o perioadă de timp.
E și greu să-i critici pe cei care sunt în prima situație (cei care nu cunosc problema). Ei sunt nevinovați, de fapt, pentru lipsa informațiilor necesare pentru a trage o concluzie. Dacă sunt vinovați pentru ceva este că trag concluzii înainte să se informeze. Dar și aici există o infinitate de circumstanțe atenuante: lipsa educației din copilărie, lipsa oportunităților de a învăța sau a se informa, lipsa unui set de valori sănătoase ș.a.m.d.
Situația a doua este mai tricky, situația celor care au informații viciate despre o problemă și sar să tragă concluzii. Uneori concluziile au o doză de realitate, poate din întâmplare, poate datorită intuiției oamenilor (deci în ciuda informațiilor greșite). De ce spun că e o situație mai ciudată? Pentru că “bulele” în care trăim din ce în ce mai mult ne conduc mișelește către niște surse de informații viciate – dar nu doar pentru că sunt parțiale și tind să fie superficiale, ci și pentru că devin din ce în ce mai apropiate de propriile convingeri. E vorba despre acel efect al ecoului de cameră (“echo chamber effect”) = aceleași idei sunt reflectate de către toți cei de la care primești informații, ceea ce rezultă, cel mai des, în percepția modificată a celui care primește informația. Rețele sociale în care urmărim “prieteni” care ne plac (pentru că au valori asemănătoare și gândesc asemănător) promovează informațiile care ne confirmă ceea ce DEJA credem, limitând sau chiar excluzând informațiile diferite, deci implicit izolându-ne de lumea reală unde diversitatea de idei, valori și păreri este o sursă importantă a evoluției societății.
Așadar rămân cu posibilitatea de a critica :) doar cei care cunosc bine problema și… trag concluziile diferite de ale mele. Dar încerc să o fac abia când verific că sunt și eu, la rândul meu, în această a treia situație – adică cunosc bine contextul și sunt informat echilibrat asupra lui.
Dar și atunci, cine sunt eu să critic dacă nu m-a întrebat nimeni ce părere am?
Așadar am un algoritm pe care încerc să-l folosesc:
IF Situație = 1 THEN Florin tace;
ELSE IF Situație = 2 THEN Florin tace;
ELSE IF Situație = 3 THEN
IF Cineva întreabă THEN Florin gândește bine înainte să vorbească
& MAYBE Florin răspunde
ELSE Florin scrie pe blog un articol general despre situație
Mi-era dor să filosofez un pic, ce să vă zic.
Foto: Shutterstock
