Patru ani i-am bătut la cap pe părinții mei că vreau să mă fac informatician. Îmi plăceau calculatoarele (alea românești de după Revoluție), îmi plăcea programarea (BASIC), îmi plăceau algoritmii și schemele logice. Yeap, that kind of nerd ?
I-am bătut la cap tot ciclul gimnazial cu calculatoarele…
Așa că toată familia mea știa că, după terminarea celor 8 clase voi merge la Liceul de Informatică din Brașov. Știau ei, că așa le-am zis eu, în mod repetat. ?
„Eu mă fac programator”
„Bine, mamă, dacă asta vrei tu” – mama mea ne-a lăsat mereu mână liberă, atâta timp cât mergeam într-o direcție bună ?
Până într-o zi de vară când a venit bomba:
„Mamă, eu m-am răzgândit! Eu dau la Șaguna (liceu cu profil mate-fizică din Scheii Brașovului).”
Schimbare subită, cu doar câteva săptămâni înainte de examenul de intrare la liceu nu a fost o problemă din cauza alegerii în sine (Colegiul Național „Andrei Șaguna” era și este unul dintr cele mai bune din Brașov și din țară), ci din cauza schimbării bruște.
„Da’ ce te-a apucat? Nu mai vrei să te faci informatician?”
„Ba da, tocmai! Am aflat că la Șaguna s-a înființat primul laborator de informatică conectat la Internet! Tu îți dai seama? IN-TER-NET, gratuit, în liceu, pentru noi!”
Laboratorul venise printr-o investiție străină, de la un ONG de care nu auzisem în viața mea. Bine, având 14 ani, nu auzisem eu de niciun ONG, nici nu știam ce sunt astea, de ce există și cu ce se ocupă. Mi se părea desigur ciudat că „cineva” a donat liceului o grămadă de calculatoare de ultimă generație pluuuuuus Internet, dar rezultatul era important: Șaguna avea laborator de Internet, Liceul de Informatică nu avea!
„Șaguna să fie, dacă vrei tu asta.”
„Vreau.”
Și am intrat printre primii la liceu, cu o medie care mi-a asigurat un loc în clasa de Informatică (cea de elită, mă mândream eu atunci).
Am avut cei mai tari profesori de Informatică pe care îi puteam avea: Domnul și Doamna Ionescu. Atât de buni și de pasionați erau de meseria pe care o făceau, încât țin minte că Domnul Profesor Ionescu ne-a predat fundamentele mecanicii cuantice și a teoriei stringurilor, într-una dintre orele de Informatică – o lecție care, desigur, nu există nici în materia de liceu, nici în vreun manual de Informatică. Dar a vrut el să ne deschidă capul pentru a înțelege cât de mare este Universul acesta. Iar amintirea asta mi-a rămas gravată în minte de atunci, iată, după 25 de ani!
Iar laboratorul de Informatică a devenit locul meu preferat: înainte de a începe orele, în toate pauzele, după ore. Aveam IN-TER-NET acolo și era practic singurul loc din oraș unde aveam acces la această tehnologie revoluționară.
Era anul 1994, adică imediat după Revoluție. La puțin timp după „aproape-războiul-civil” denumit Mineriada (1,2,3,4). Cu mult înainte să fim primiți în Uniunea Europeană. Adică, prieteni… asta era de mult de tot ?
Ei bine, în acele vremuri tulburi și sărace, un liceu din provincie a primit o investiție străină care a schimbat viețile câtorva generații.
Citeam acum câțiva ani în best-seller-ul „Excepționalii” de Malcolm Gladwell că unul dintre motivele pentru care Bill Gates a redefinit industria tehnologiei și a afacerilor a fost accesul pe care l-a avut (dintr-o întâmplare a sorții) la un laborator de informatică unic în zona lui, fix în anii adolescenței – atunci când curiozitatea și entuziasmul sunt la cote maxime.
Nu am putut să nu mă gândesc la propria mea soartă fericită, citind acea poveste din tinerețe cu fondatorul Microsoft. La propriul meu laborator de informatică, ca moment definitoriu al carierei mele.
Eu nu am inventat sisteme de operare și nu am ajuns miliardar, dar cu siguranță viața și cariera mea ar fi fost cu totul altele dacă mergeam la Liceul de Informatică, în loc să profit de această oportunitate unică în 1994.
Și asta pentru că niște bani din Statele Unite au fost investiți într-un liceu de provincie, dintr-o țară tulburată și amețită de tranziție.
Acela a fost primul meu contact cu schimbările pozitive aduse de investițiile străine. Între timp România a evoluat foarte mult, în toate domeniile. Datorită intrării țării noastre în UE, țara arată cu totul altcumva decât era în 1994 când dădeam eu la liceu… Cu toate provocările sociale și politice, cu toate bâlbele și scăpările noastre, România e departe după acest sfert de secol.
Și sper că viteza de creștere și de schimbare în bine se va accelera și mai mult. Iar banii de la investitorii străini și din fondurile europene sunt acel cox de care orice economie are nevoie.
Dacă sunteți curioși, există un Raport al Investițiilor Străine Directe (ISD) care analizează aceste investiții. Uite trei concluzii interesante:
- Companiile ISD angajează o treime din forța de muncă din sistemul privat al României, aproximativ 1,2 milioane de persoane.
- Companiile ISD au o productivitate a muncii de două ori mai mare decât cele cu capital românesc și investesc de 2 ori mai mult în fiecare angajat.
- În perioada 2010 – 2015, companiile ISD au continuat să recruteze forță de muncă deși cifra lor de afaceri a rămas relativ constantă. Acest aspect sugerează că majoritatea acestor companii au investit pe termen lung în România și nu se concentrează pe obținerea unor profituri pe termen scurt.
Sursă: https://fic.ro/Documents/view/Raport-Investitiile-straine-directe-evolutia-si-importanta-lor-in-Romania
V-am zis povestea laboratorului meu de informatică pentru că ȘTIU că în această vară, undeva în provincie, într-o școală generală dintr-un cartier, știu că există un copil cu vise mari care spune: „Mamă, eu m-am răzgândit. Vreau mai mult.”
Pentru că există momente în viață în care tot destinul se poate schimba de la o zila alta. Și nu știi niciodată ce „trăgaci” naște aceste schimbări.
Vreau să mulțumesc FIC pentru imboldul de povesti despre copilărie și momentele de cotitură din viața mea. Blogul floringrozea.com este implicat în campania de comunicare a Consiliului Investitorilor Străini
