Anul trecut făceam aici pe blog o mică retrospectivă. Era prima dată în viața mea de adult când simțeam că trecusem prin cel mai prost an. Și cel mai bun, în același timp, dar nevertheless… cel mai prost.
La fel ca nodurile din tulpinile de bambus, dificultățile prin care trecem noi oamenii ne întăresc. Dacă nu ne omoară. [Dar uite că sunt încă în viață, deci sunt pe cale să fac “nod” nou]
Anul 2018 a fost unul de construcție. Am zidit mai mult și mai conștient, pe bazele pe care le-am construit în ultimii 6-8 ani.
Am evoluat mai concentrat pe anumite direcții. M-am defocusat mai puțin și mi-am impus să cresc în anumite zone.
După “celebrul” an prost 2017, acest 2018 m-a găsit pansând cu răbdare la răni.
Am citit mai mult și mai cu ambiție. Am citit lucruri noi.
Am fost la curs de comunicare, ca apoi să aprofundez cu alte cărți – unele dintre ele recitindu-le după mulți ani, dar cu mintea nouă, cu alți ochi. Decodificând cu totul alte înțelesuri, luminând cu totul alte cărări.
Cred că am ajuns la punctul la care blogul acesta poate fi ori foarte tehnic [chiar geek], ori foarte personal [ca acum]. Nu mai știu să fiu “la mijloc”, cum sunt majoritatea povestitorilor [bloggeri, scriitori, scenariști] de mare succes. Eh, what the hell, e blogul meu. Hai să încerc și așa.
Revenind: Am citit mult, am reconstruit mult, am pus mai multă presiune pe focus și mai puțină presiune pe mine.
Am ajuns la concluzia că una dintre greșelile cele mai mari pe care le-am făcut a fost să ocolesc Decizia – adică să nu-mi pun îndeajuns de des pielea la bătaie. Este o concluzie surprinzătoare având în vedere că am plecat la 19 ani de acasă, am fost antreprenor toată viața și am pornit 5 afaceri în 20 de ani [din care trei s-au terminat în eșec]. Dar așa este.
Anul acesta am învățat încă o dată, și încă o dată, și încă… să fiu humble.
Am învățat că nimic nu mai e cum a fost și nimic nu prea e cum pare a fi. Că Omul este mult mai puțin decât crede el, mult mult mai slab și mult mult mai rău. Mulțumesc Harari. Și că, în același timp, paradoxal, legile Universului sunt aceleași din totdeauna și că totul e doar Energie. Mulțumesc Hawking.
Anul acesta am dăruit cărți și am crescut relații. Am redescoperit copilăria și am redescoperit răbdarea.
Articolul ăsta nu merge în nicio direcție. Probabil majoritatea cititorilor deja s-au plictisit.
E doar pentru mine. Oricum, tot ce e mai important în viața mea este drumul meu, lupta mea. Ar fi simplu să vorbesc despre alții, aș scăpa ușor. Să vorbesc despre mine, însă… când nici eu nu prea știu cine sunt EU? Asta da provocare.
Foto via Shutterstock.
