Subtitlul acestui articol ar fi: Cum îmi fac o părere în câteva minute, folosindu-mă de rețeaua de cunoștințe, prieteni și mentori din jurul meu.
Adică ajutându-mă de Influenceri. Dar nu orice fel de Influenceri, azi vreau să vorbesc despre “Unsuspecting Influencers” – Influenceri fără voia lor ?
Eu cred că e vital să îmi aleg cu atenție oamenii din jurul meu, pentru o direcție sănătoasă a vieții și carierei.
Lista asta de oameni care mă influențează e o listă dinamică, una care se “curăță” în mod continuu: apar oameni noi din când în când, mai pleacă oameni alteori. Dar e listă cu care mă mândresc [datorită valorilor comune] și care mă definește mai bine decât hainele pe care le port.
Pentru că nu pot fi informat despre TOATE și să fiu expert în ORICE, grupul acesta de Influenceri din jurul meu mă ghidează în luarea deciziilor. Chit că majoritatea nici nu știe că au acest rol și această influență.
Nu știu exact ce se poartă anul acesta în domeniul pantofilor sport, dar nu trebuie decât să mă uit la E. și R. ce poartă și ce laudă pe Instagram și m-am dumirit.
Nu am fost niciodată pasionat de autoturisme, dar la un moment dat a trebuit să cumpăr o mașină nouă pentru familie. Am observat cu atenție ce mărci conduc T., C., R. și am pornit căutarea mea de la acele alegeri, nu de la altele.
Nu știu dacă primarul X este bun, prost sau degeaba, dar citesc ce scrie despre el pe bloguri C. și D. și mi-am cam făcut o impresie.
Nu sunt sigur dacă referendumul CpF este necesar, inutil, folositor sau retrograd, dar citesc cateva articole de pe Facebook scrise de C., M. și I. – mi-am cam făcut o idee.
Poate pare superficial, dar adevărul este că nu sunt nici fashion addict, nu mă pricep nici la administrare locală, nici la drept constituțional. Dar acești oameni se pricep și mi-au demonstrat de nenumărate ori expertiza lor.
Și, mai important, acești oameni mi-au demonstrat inteligența și bunul lor simț.
Nu mă bat cu pumnii în piept că am devenit și eu expert în aceste domenii, dar mi-am făcut o idee inițială cu ajutorul lor.
Această “tactică” e bună și pentru validarea ideilor proprii, nu doar pentru informarea mea.
Câteva exemple:
În toamna asta la Conferința de Influencer Marketing am cunoscut profesioniști din Germania și Suedia care lucrează deja la un software pe care îl plănuiesc și eu, de câțiva ani. Ce îmi spune asta despre planul meu? Îmi confirmă viziunea, nu doar pentru că oamenii ăia cred în aceleași valori ca și mine, dar mai ales pentru că trăiesc “în viitor”. Într-un viitor pe care eu aș vrea să ajung, de asemenea.
Aseară am fost prezent la un eveniment unde 7 personalități au anunțat că vor fi “curatori” pentru Institutul QREATOR, platformă de conținut și colaborări artistice: Mirela Bucovicean, Adrian Despot, Marius Chivu, Apropo TV, Răzvan Exarhu, Dragoș Bucurenci și Tudor Giurgiu. Mă uitam la personalitățile alese și eram uimit de combinația eterogenă de talente, background-uri și meserii. Totuși, în ciuda diversității lor, îi admiram pe toți acei oameni. Cu unii am lucrat în trecut, cu alții doar m-am intersectat pe la conferințe, pe alții îi urmăresc doar online – dar pe toți îi admir și îi am în grupul meu secret de “Influenceri personali fără voia lor”.
Un alt exemplu, mai vechi: scrisoarea mea deschisă către Andrei Pleșu de acum câțiva ani. Într-un moment riscant din punct de vedere al imaginii [cine are curaj să îl critice public pe una dintre cele mai mari personalități culturale românești?] am urmărit cine a reacționat pozitiv: Cine mi-a luat apărarea public, riscându-și propria “piele”? Ce zice susținerea acelor oameni despre mine? Ce zice despre ei? Personal am fost mândru de grupul creat ad-hoc in jurul meu, un grup de persoane din care doar un mic procent îmi erau prieteni în viața de zi cu zi. Restul erau “Influenceri” pe care îi voi ține aproape.
Fiecare om crede că e unic și că deciziile lui vin exclusiv din mintea lui. Adevărul este că suntem influențați zilnic de oamenii din jurul nostru, de la cele mai mici decizii legate de micul dejun, la alegerea unui film sau a unei cărți, la simpatiile politice.
“Spune-mi cu cine te împrietenești ca să-ți spun cine ești” – Dacă tot suntem suma prietenilor noștri, eu am ales să cultivez cu atenție oamenii care mă influențează.
Chiar dacă ei nu știu, eu am deja un grup de Unsuspecting Influencers = Influenceri personali fără voia lor.
Sper să fie mândri când vor afla de asta. Eu cu siguranță sunt.