M-am informat, apoi am ieșit în stradă pentru “Fără Penali”

Am amânat acest articol mai multe săptămâni. Am amânat pentru că îmi doresc să abordez SERIOS subiectele serioase. Și să fiu cât mai informat înainte să spun lucruri SERIOASE.

Așa că vreau să știți că în primele luni de la lansarea inițiativei ”Fără penali în funcțiile publice” nu am înțeles prea bine despre ce e vorba.

Da, titlul inițiativei este destul de explicit, dar eu încerc să nu judec cartea după coperți :) sau să cad în plasa clickbait [strategie de păcălire a cititorilor printr-un titlu care pare spectaculos, dar nu are legătură cu conținutul materialului]. Da, sună bine, îmi ziceam. Sună bine ca primarii, parlamentarii, președintele să nu mai fie ales dintre candidați cu dosar penal. Dar diavolul stă în detalii, așa că titlul nu m-a convins complet.

Ca și alți români, mi-am pus întrebări despre inițiativă.

De exemplu: ce înseamnă ”penal” în acest context? Sau: ce înseamnă ”funcții publice”, e vreo diferență între ”funcționar public” și ”funcții publice”? Sau: ce spune Constituția în acest moment?

Și chiar întrebări mai generale: cine a pornit această campanie și care ar fi scopul? Cine câștigă imagine din această inițiativă? E o inițiativă civică, sau este o campanie electorală ascunsă?

Și întrebările mele au continuat: oare ce zice legislația europeană? Pentru că suntem stat al Uniunii Europene și trebuie să ne supunem legilor și tratatelor internaționale. Și cum se ”pupă” modificarea asta a Constituției cu respectarea Drepturilor Omului – o întrebare foarte importantă pentru un cetățean ca mine, care se dorește echilibrat și modern.

Iată că au trecut câteva luni în care am avut timp să mă interesez, am avut timp să citesc și să întreb. Am primit diferite răspunsuri, desigur, dar eu am insistat să întreb persoane care au un background solid în această zonă și pe care le respect. Unele răspunsuri primite de la oameni le-am verificat apoi online, din mai multe surse. Așa am ajuns să înțeleg tot contextul, intenția celor care au pornit inițiativa precum și scopul ei.

Am ajuns la concluzia că susțin această inițiativă #fărăpenali

Am fost inclusiv în piața Universității ca să susțin personal inițiativa, alături de alți bloggeri, vloggeri, Influenceri. Experiența asta în stradă este revelatoare!

M-am lovit de diferite atitudini și răspunsuri, multe pe care mi le-am pus și eu inițial, dar unele la care nu mă gândisem până atunci. Am respectat argumentele contra și am acceptat refuzurile – dialogul face parte din democrație. Am primit laude dar am fost și apostrofat. În total, ieșirea în stradă m-a ajutat mai mult decât orice informare online ? Offline-ul e mai dur decât online-ul, să știi.

Mai sunt câteva zile până la terminarea perioadei în care se pot aduna semnături. Indiferent dacă va avea succes sau nu, inițiativa aceasta a pus în mișcare sute de mii de oameni din toate județele României și a deschis o dezbatere despre moralitate, legalitate și implicare civică. O dezbatere care în sfârșit a ajuns la toate păturile sociale și la toate vârstele.

Și care a adunat oameni sufletiști, care altfel nu s-ar fi adunat. O parte dintre ei deja sunt prietenii mei. Alții vor deveni, probabil, de acum încolo.

Am scris mai mult decât mi-am propus și cam haotic. Dar asta simt acum și voiam să vă spun.


Iată cum puteți ajuta și voi, dacă vreți:

1. Printează lista județului tău de pe www.farapenali.ro

2. Semnează cu prietenii, familia și colegii

3. Adu lista la centrul de colectare din orașul tău https://farapenali.ro/centre-de-colectare sau la voluntarii #farapenalihttps://www.google.com/maps/d/viewer… SAU trimite un e-mail la farapenali@gmail.com sau un SMS la 0725500877 cu numele și prenumele tău, numărul de telefon și adresa din România la care vrei să vină curierul. Transportul este GRATUIT. În 24 de ore semnăturile vor ajunge la organizatori.

E important de știut că poți semna doar pe tabelul dedicat orașului tău (din buletin) dar că o poți face din orice oraș al țării (urmând ca listele să fie centralizate de voluntari, vezi site-ul farapenali.ro)