Am mers acum câteva săptămâni la un eveniment Gașca Zurli pe domeniul Știrbey în Mogoșoaia [acolo unde se ține în fiecare vară Summer Well].
Era un picnic Zurli, mai exact. Ceva relaxat, cu câțiva părinți, sucuri și mâncare, muzică și o grămadă de copii entuziaști.
Acolo am văzut pentru prima dată jocul despre care auzisem la grădinița băiețelului meu: ”Hai la masă”. La prima vedere mi s-a părut un pic complicat, poate pentru că erau deja patru jucători când am ajuns la masa respectivă iar Sasha trăgea nerăbdător de mine să jucăm tenis. Ajuns acasă cu cutia lucrurile s-au clarificat – am citit instrucțiunile și ne-am apucat de joc, în curtea unor vecini dragi.
Am fost surprins că ”Hai la masă” i-a acaparat pe copii aproape o oră, ceea ce pentru noi este o bucurie – părinții încearcă să țină piticii cât mai mult departe de gadget-uri și să-i implice în jocuri în aer liber. Ai mei s-au jucat apoi câteva zile consecutive, chiar negociind cine ia cutia astăzi și cine o va lua mâine!
În plus, am descoperit că e o mică modă printre copiii din cartierul nostru! Un puști de 7 ani a văzut cutia în brațe la Sasha și s-a mirat că ”aveți toate figurinele Zurli?”. Păi le avem! Că le-am primit de la Doamna Prezentatoare ? Norocoșii de noi!
”Asta e nucă necoaptăăă. E nucăă necoaptă!” zice băiețelul meu înainte să scot jocul propriu-zis. Vorba asta e deja una dintre preferatele noastre, o să vezi de ce în scurta filmare realizată cu Sasha și Sophie ?
Dacă vrei să afli mai multe detalii, iată video-ul oficial realizat de Gașca Zurli. Site-ul oficial al jocului îl găsiți pe CasaCarolistilor.ro