Eram în mașină azi, așteptam pe cineva, când am văzut un comentariu pe Facebook, scris de Dacian Cioloș [fost prim-minstru al României]. Aproape imediat mai jos, un cetățean îi reproșa că folosește un limbaj prea rigid.
Disclaimer: Acest articol nu are nicio legătură cu politica. Citește mai jos să vezi.
Iată comentariul de la care a plecat ideea acestui articol:
Interesant este că, înainte să văd acest reproș, am citit cu voce tare comentariul inițial al dlui Cioloș, pentru soția mea. I-am spus: “Uite ce limbaj elevat, ce construcție logică curată, ce cuvinte frumoase!”.
Ca apoi să văd că “limbajul elevat” lăudat de mine era criticat de altcineva, pentru că e prea ermetic.
Și ajungem la subiectul [apolitic] al articolul de față:
Mi-au trebuit mulți ani pentru a accepta cine sunt cu adevărat și, mai ales, că nu sunt așa cum vrea lumea/societatea să fiu.
Mai clar: mi s-a reproșat deseori că scriu articole prea nișate, cu prea multe cuvinte de specialitate și în general, prea multe cuvinte :) Și, oricum, prea multe articole. Și prea des. Și prea sincere.
Am auzit deseori îndemnul “Fii și tu mai comercial, Florine”.
Cei din jur mi-au atras atenția deseori că vorbesc [scriu, compun, gândesc] prea elevat. Da, sună amuzant [și chiar arogant] că eu, unul dintre compozitorii “Gașca mea”, folosesc cuvântul “elevat”! Dar eu nu mă cred deloc prea elevat sau prea complex! Dar mi se întâmplă să fiu apostrofat pentru că SUNT așa… chit că nu CRED că sunt așa.
Eu nu cred că scriu lucruri complicate sau greu de înțeles.
Nu am fost niciodată vreun elitist sau vreun ermetic, dimpotrivă iubesc explicațiile simple, pe înțelesul tuturor. Dar da, am căutat mereu să fiu diferit și să pun o lumină originală unor subiecte de zi cu zi. Sau să aduc informații noi din domenii mai puțin abordate de alții [vezi mashup-urile, blockchain, gestiune colectivă a drepturilor de autor, aplicații digitale pentru artiști ș.a.m.d.â].
Dau exemplu acest blog pentru că [pfff!] acesta este un articol pe blog și îmi închipui că tu, cititorule ești cât-de-cât familiarizat cu textele mele.
Mi-au trebuit mulți ani pentru a înțelege că ACESTEA sunt cuvintele pe care le folosesc pentru că ACESTA sunt eu!
Așa sunt eu – un ciudățel care se entuziasmează la un mashup 2Pac și Metallica, care investește în streaming audio cu 5 ani înainte să folosească cineva asta, scrie cărți despre artiști, care visează la aplicații blockchain pentru artiști și scrie formate audio din viitor.
Așa sunt eu și știu că sunt doar câteva sute [poate câteva mii] de români care mă citesc. Dar, la finalul zilei, dacă articolul meu de 16 (!!) pagini îmi place și sunt mulțumit de ce am creat, restul sunt detalii.
Asta îmi amintește de o discuție cu DOC [Vlad Munteanu] care îmi spunea că a încercat să fie mai comercial în muzica lui, dar până la urmă tot așa […underground?] îi ieșeau versurile. Și asta e situația, nu mai face eforturi să fie altfel, merge pe drumul lui ciudat.
Așadar, dacă ar fi să îi las un comentariu domnului Dacian la dezbaterea de mai sus, i-aș spune:
“Fii, domnule, ermetic! Mie îmi plac oamenii ăștia, mai ciudăței!”
E vorba de a fi eu însumi, până la urmă, nu ne-comercial sau underground.
Vorba cântecului:
Mă-ntreabă lumea de ce sună altcumva acum, Sunt altcumva, îi spun, Sunt altcineva, poate mai bun.
Foto: Shutterstock
You must be logged in to post a comment.