Cei de vârsta mea vor recunoaște în noul film ”Hawaii” apartamentele, scările de bloc, străzile, fabricile, cofetăriile, mașinile din perioada comunistă.
Acest articol nu e o recenzie de film. Nu mă pricep la filme. Dar m-a impresionat ”Hawaii” și vreau să vă zic de ce.
Mie mi s-a strâns inima de câteva ori, în scaunul de la CinemaPro. Mi s-a strâns inima pentru că îmi amintesc sărăcia, frigul și întunericul de înainte de ’89. Pentru cei care nu au prins vremurile acelea, filmul ”Hawaii” le împachetează frumos într-o acțiune aproape polițistă, cu accente comice și tragi-comice. Dar sărăcia, frigul și întunericul rămân meta-temele peliculei.
Filmul ăsta este cu comuniști și tovarăși, cu securiști și mâncare la rație. Dar nu e un film depresiv… Scenografia [incredibil de bine refăcută după aproape 30 de ani] este doar decorul unei acțiuni despre libertate, iubire, speranță. Se iubește în filmul ăsta, se trădează și se visează. Și se luptă Binele cu Răul, Comunismul cu Democrația, Iubirea cu Nedreptatea, așa cum se întâmplă în orice poveste bună.
E un film bun. Un film cu adevărat bun.
Am vărsat o lacrimă văzând ochii fetiței care nu primește tort de ciocolată cu banane de ziua ei. Am plâns un pic apoi văzând privirea deznădăjuită a bunicului ei… Actorul Constantin Cojocarul a fost o revelație pentru mine în rolul bunicului de la care pornește toată ”nebunia” acțiunii. Incredibil de bun, incredibil!
Am și râs de câteva ori, sunt câteva scene la care spectatorii vor râde văzând acest film. Cei care au mai mult de 40 de ani vor râde mai încet, așa cum am râs și eu amar, pentru că scenele respective sunt amuzante în contextul Facebook-iPhone-Bitcoin în care trăim acum, dar erau 100% reale în perioada cenușie de înainte de 1989… Eu am râs, dar conform vorbei din popor ”nu era râsul meu” :-)
Să vă mai zic despre Dragoș Bucur? E bun, e foarte bun, așa cum îl știți. Mergeți să o vedeți pe actrița Cristina Flutur [premiată la Cannes pentru ”După dealuri”] într-un rol care este probabil cel mai greu din film – privind-o, mă gândeam cum ar fi fost o campanie #metoo în perioada comunistă [nu vă zic mai mult].
Bonus: Andi Vasluianu în rolul principal negativ. Trebuie să-l vedeți!
Poate ar trebui să lăsați copiii să se bucure de lumină, libertate și internet, și să nu-i trimiteți la filmul ăsta. Și să lăsați bunicii să uite perioada aia, să nu mai răscolim trecutul.
Sau, știți ce? Mai bine vedeți filmul, ca să vă amintiți de ce nu mai trebuie să ne întoarcem la acele vremuri.
