Am găsit acest citat și m-a impresionat. În prima clipă am avut impresia că l-am scris eu, cândva mai de mult.
Nu l-am scris eu, dar fiecare literă și fiecare cuvânt vibrează la aceeași frecvență la care vibrez eu.
”Copilul trebuie respectat ca un Dumnezeu, fiindcă el este venirea lui Dumnezeu în lume.
Fiecare copil este o declarație a lui Dumnezeu că nu e încă obosit, că nu e încă sătul de umanitate, că încă speră, că va continua să creeze ființe umane noi, indiferent ce devenim noi.
Dumnezeu încă nu ne-a părăsit! Aceasta este declarația pe care o reprezintă fiecare venire pe lume a unui copil.”
Prea des văd oameni ”mari”, adică oameni maturi care privesc cu superioritate copiii. Uneori chiar cu convingerea că sunt stăpânii acelor copii. Uneori cu plictiseală, alteori cu o privire de auto-suficiență.
Într-o societatea de multe ori schizofrenică [pe bune, conform definiției clinice] puritatea și entuziasmul copiilor sunt oaze de ”normalitate” pe care le prețuim prea rar.
Dacă vreți revelații, ascultați vorbele un copil. Priviți-l, cu răbdare, fără prejudecăți.
Fără dorința de a-l învăța, ci cu umilința de a fi învățat de el. Fără dorința de a-l corecta, ci cu deschiderea de a înțelege dincolo de cuvinte.
Dacă vreți să-l vedeți pe Dumnezeu, asistați la o naștere. E poate singurul semn că există Cineva acolo sus, că există Iubire, și că aceasta este sursa infinită de bine. E poate singurul semn că există speranță în Univers.
În octombrie 2015 am scris aici pe blog:
Fericirea adevărată o vei găsi dacă o cauți în ochii copilului tău. Copilul tău este cel căruia trebuie să te rogi și să-i ceri iertare, iar acasă este biserica ta.
Și nu mai trebuie să-ți spun, că știi: Paradisul îl găsești într-un zâmbet de copil.
Din păcate mai trebuie să spun, că uităm prea des.
