E un mod de gândire pe care îl impun zilnic minții mele: privesc la tot ce se întâmplă interesant în jur și încerc să mă gândesc „Cum aș putea aplica asta în cariera unui artist?”
Merg la o conferință despre Marketing și mă oblig să inventez moduri în care acele idei aplicate în diferite industrii ar funcționa la un artist.
Citesc o carte despre lideri și mă gândesc cum se aplică acele teorii unui artist.
Urmăresc un video inspirational și mă oblig să inventez un sistem asemănător pentru industria muzicală.
Citesc un editorial extins despre piața financiara sau despre sistemul politic și mă gândesc în mod serios ce repercusiuni ar avea acele evenimente asupra industriei muzicale.
Aud o idee de afacere de succes din turism și mă oblig să inventez ceva care ar funcționa pentru un artist.
Acesta e primul pas: îmi oblig mintea să vadă oportunități.
Apoi pasul al doilea, la fel de important: vorbesc cu cineva despre ideea mea cea nouă. Cu curaj, fără teamă că voi fi criticat sau luat peste picior. Chiar cu dorința de a fi contrazis pentru a găsi defectele la care nu mă gândisem. Văd reacțiile oamenilor.
Merg mai departe cu ideea dacă primesc reacții bune.
Apoi risc și spun ideea în mod public: pe Facebook, pe blog, la o emisiune, la o conferință la care sunt invitat. Nu o spun ca și cum aș deține un mare secret, ci ca o întrebare adresată industriei (sau lumii întregi).
99 din 100 de idei dispar pentru că se dovedesc proaste sau nepotrivite. Așa se întâmplă când ești extrovertit și spui ce îți trece prin cap.
Dar când eram un artist timid și ii lăsam pe alții să vorbească… 100 de idei din 100 rămâneau doar în capul meu.
Nu mai cred că timiditatea și modestia sunt calități. Am prea multe întrebări pentru a putea tace.
