O să spun acum ceva care o să vă surprindă pe mulți: eu sunt un timid și un introvertit.
Da, am fost pe scenă la peste 1000 de concerte si am prezentat emisiuni TV 5 ani la rând. Dar jur că a fost mai mult o întâmplare decât o dorință de-a mea explicit exprimată.
Mi-am dorit mereu să compun în studio, să fiu în spatele scenei, să fiu ”mintea” din spate. Cu timpul am descoperit cât de frumos e pe scenă și cum pot aduce mai bine bucurie oamenilor fiind pe scenă.
Fiind un extrovertit.
Mulți artiști sunt ca mine acum 20 de ani: preferă mai mult studioul decât scenă, preferă să creeze și sa lase pe alții să vândă acea creație. Preferă să construiască, dar evită să vorbească despre ce fac, despre arta lor, despre creație.
Mulți artiști sunt talentați în România și fac lucruri incredibile, dar îmi spun ca nu le place să se laude pe Facebook sau să scrie pe blog despre eforturile lor, sau să facă o filmare din studio sau din spatele scenei.
Mulți artiști lasă comunicarea pe seama PR-ului, a managerului sau a casei de discuri.
Cred că acești artiști greșesc. Trăim vremuri în care comunicarea este la fel de importantă precum produsul în sine. Vremuri în care CONTEXTUL e la fel de important precum CONȚINUTUL. Vremuri în care “cutia” face parte din produs, nu e doar un ambalaj, e un statement.
Și hai gândește-te: ce PR, ce manager e mai pasionat decât tine când e vorba despre muzica ta, de mesajul tău, de sufletul tău?
Mulți artiști mă întreabă cum reușesc să vorbesc atât de des despre ce fac? Mă întreabă cum am scăpat de timiditate și cum mă fac văzut de atâția oameni? Cum de am timp să și promovez acțiunile pe care le fac, pe lângă acțiunile în sine care îmi ocupă oricum mult timp?
Am răspunsul: e un mindset. Adică un mod de gândire pe care l-am învățat si eu la alții, am furat “meserie” de la maeștrii ;)
E un mod de gândire pe care îl impun zilnic minții mele: privesc la tot ce se întâmplă interesant în jur și încerc să mă gândesc “Cum aș putea aplica asta în cariera unui artist?”
Merg la o conferință despre Marketing și mă oblig să inventez moduri în care acele idei aplicate în diferite industrii ar funcționa la un artist.
Citesc o carte despre lideri și mă gândesc cum se aplică acele teorii unui artist.
Urmăresc un video inspirational și mă oblig să inventez un sistem asemănător pentru industria muzicală.
Citesc un editorial extins despre piața financiara sau despre sistemul politic și mă gândesc în mod serios ce repercusiuni ar avea acele evenimente asupra industriei muzicale.
Aud o idee de afacere de succes din turism și mă oblig să inventez ceva care ar funcționa pentru un artist.
Acesta e primul pas: îmi oblig mintea să vadă oportunități.
Apoi pasul al doilea, la fel de important: vorbesc cu cineva despre ideea mea cea nouă. Cu curaj, fără teamă că voi fi criticat sau luat peste picior. Chiar cu dorința de a fi contrazis pentru a găsi defectele la care nu mă gândisem. Văd reacțiile oamenilor.
Merg mai departe cu ideea dacă primesc reacții bune.
Apoi risc și spun ideea în mod public: pe Facebook, pe blog, la o emisiune, la o conferință la care sunt invitat. Nu o spun ca și cum aș deține un mare secret, ci ca o întrebare adresată industriei (sau lumii întregi).
99 din 100 de idei dispar pentru că se dovedesc proaste sau nepotrivite. Așa se întâmplă când ești extrovertit și spui ce îți trece prin cap.
Dar când eram un artist timid și ii lăsam pe alții să vorbească… 100 de idei din 100 rămâneau doar în capul meu.
Nu mai cred că timiditatea și modestia sunt calități. Am prea multe întrebări pentru a putea tace.
