Secretele din spatele workshopului Secretele Industriei 2

V-am povestit despre cum am ajuns să fac primul eveniment din această serie ”Secretele Industriei” într-un articol din 2 octombrie.

Hai să vă povestesc un pic și despre culisele celui de-al doilea workshop ”Secretele Industriei – Cum atragi brandurile în proiectele tale online”.

În primul rând trebuie să știți că nu m-am gândit că va mai fi un eveniment DUPĂ ce fac acel workshop din 27 septembrie. Așa că, după ce participanții s-au arătat interesați să ne mai întâlnim, mi-am dat seama că eu nu pregătisem o serie de evenimente… Nu aveam o serie de teme pregătite din timp sau un plan.

Așa că am fixat data împreună cu Connect Hub pornind de la propunerile comunității adunate pe Facebook și am început să mă gândesc care ar fi următorul pas.

Tema celui de-al doilea workshop

Soluția cea mai la îndemână a fost să întreb chiar participanții la primul workshop ce temă și-ar dori. Eu aș fi vrut să continui cu Facebook și strategiile de promovare prin această rețea socială, fiind conștient că sistemul de 9 pași prezentat pe 27 septembrie este doar una dintre căile pe care un artist/manager/PR le putea lua.

Voturile însă au arătat însă că majoritatea artiștilor își dorește alt subiect:

Poll Secretele Industriei 2

Am acceptat provocarea, desigur!

La început m-am gândit că acest subiect este mai potrivit artiștilor și trupelor mai cunoscute, pentru că [la prima vedere pare că] celebritățile sunt singurele care fac campanii online.

Dar m-am uitat în lista de campanii făcute de agenția mea Hit Yourself în ultimii trei ani și am descoperit că e o impresie greșită. Chiar și eu aveam o prejudecată despre munca pe care o fac în fiecare zi la firma mea :-)

Am luat cele peste 150 de campanii cu brand-uri pe care le-am făcut și am pus pe categorii artiștii cu care le-am făcut. Iată rezultatul:

A. Vedete la modă
B. Artiști cool în acest moment
C. Lideri care au comunități active
D. Experți pe nișa lor
E. Creativi care rezolva problemele brandului

Iată că brand-urile nu lucrează doar cu celebrități! Trei categorii din cele cinci de mai sus pot să se refere la artiști nișați, poate chiar underground.

De aici a plecat tot cursul meu din 1 noiembrie: nu toată lumea este vedetă la modă sau e cool, dar fiecare artist este [sau poate fi] un lider, un expert și/sau un creativ.

Întrebări

Au nevoie brand-urile de artiști? Au nevoie de lideri, experți și creativi? Cât de mult au nevoie?

Ce zic brand-urile din România și cele din Statele Unite despre Influencer Marketing și Endorsement? Ce zic fanii români și fanii americani despre brand-urile care lucrează cu artiști? Ce zic fanii despre artiștii care fac campanii cu brand-uri?

Cum poți atrage brand-urile într-un mod constructiv? Ce fel de conținut funcționează, ce fel de brand-uri e bine să abordezi, cum găsești brand-urile potrivite?

Care sunt canalele online pe care un artist poate crea conținut pentru brand-uri? Ce funcționează bine și ce nu funcționează bine?

Eee, iată câte întrebări așteptau răspunsuri!

Multe răspunsuri le știam deja [undeva în mintea mea, din experiență și din ce am studiat] deci trebuia doar să le pun pe hârtie. Alte informații aveau nevoie de statistici, sondaje și studii de caz pe care le-am căutat și le-am sintetizat.

Recunosc că munca de research mi-a plăcut și de data asta, iar pe măsură ce construiam prezentarea mea deveneam din ce în ce mai entuziast de rezultate și de concluzii.

În definitiv, acest research pentru workshop mi-a fost folositor și mie, în munca mea la agenție! Știți că se spune că informațiile se fixează cel mai bine atunci când le predai altora. Așa am simțit și eu după fiecare workshop!

Poate și pentru că eram într-o stare de sănătate perfectă [spre deosebire de primul workshop pe care l-am susținut cu febră 39 de grade], poate și pentru că acumulasem experiență cu acest gen de prezentare… feedback-ul participanților a fost și mai entuziast decât la primul eveniment!

Cei care au fost prezenți la ambele workshop-uri mi-au spus că acesta a fost și mai bun decât primul. M-am bucurat să văd că învăț din greșeli și că pot oferi valoare din ce în ce mai mare!

testimonial-1-noiembrie-luca-carapcea testimonial-1-noiembrie-cristian-juralve testimonial-1-noiembrie-valentin-zachar testimonial-1-noiembrie-victor-dulu testimonial-1-noiembrie-bianca-maria testimonial-1-noiembrie-ionelia-olteanu

După acest eveniment am hotărât că trebuie să facem o serie de workshop-uri ”Secretele Industriei”, cu teme pe direcții diferite de venituri pentru artiști [vânzare, licențiere, drepturi de autor, branding etc.] și pe platforme diferite [Facebook, YouTube, Instagram, blog etc.]

Așadar încep să mă gândesc la cel de-al treilea eveniment, că abia am început să câștig elan! :-)

Grupul nostru privat este aici: Secretele Industriei.