Internetul românesc e plin de articole și comentarii despre copii, creșterea copiilor, recenzii și critici ale mamelor, iar asta e un lucru bun. Pentru viitoarele și proaspetele mame aceste informații sunt de mare ajutor.
Dar foarte rar găseşti opiniile, părerile și sfaturile TAȚILOR! Ei există, nu-i așa?, la fiecare copil născut pe lume :-)
Unde sunt ei? Ce probleme au ei? Ce simt ei, tații?
Acest articol este scris de un tată care a ales Medicover pentru cel de-al doilea copilaş al lui.
Povestea nașterii lui Raul din punctul MEU de vedere
O iau de la paş’opt, că e important.
Luna august 2015. Eram la mare cu Ioana, băiețelul nostru Sasha de aproape doi ani si bunica lui, Ada. Sasha era într-un mic parc de distracții iar noi, cei mari făceam cu greu față energiei lui debordante… Știți și voi cum sunt băiețeii la varsta asta :-)
Ioana dispare câteva minute si ne lasă pe noi să il urmărim. Când se întoarce are ochii aceia mari și veseli pe care îi are uneori când trăiește un mix de fericire maximă cu emoție.
“Au ieșit două dungi”
Deși nu știam de ce dispăruse câteva minute înainte, iar “două dungi” pot însemna o infinitate de lucruri în mintea unui bărbat, privirea din ochii ei albaștri îmi spunea tot.
“Ești însărcinată”
Ea, ușor ezitândă:
“Ce zici?”
“Doamne ajută! Felicitări, Hubbi!”
“Ce ne facem?”
“Ne bucurăm, Hubbi.”
Emoții, telefoane la surori și frați și părinți și bunici. Bere fără alcool. Ciocnim. Râdem. Planuri. Oare ce zodie o să fie? Berbec. OMG, ca bunica Ada, ca verişoarele lui Sasha. Va fi fată, va fi băiat? Dar dacă sunt gemeni? Oare ne permitem?
Întorși acasă facem alte planuri.
Ioana se apucă să citească și mai mult, să se informeze. Eu trag tare la serviciu. Ioana are emoții și mai mari.
E băiat. E sigur? 75%. Peste o lună: e băiat sigur sigur.
Cum o să îl cheme? Unde o să se nască? Nașterea lui Sasha a fost perfectă, dar parcă au fost unele lucruri care puteau fi mai bune…
Parcă și noi suntem altfel, mai experimentați, mai maturi. Parcă și tragedia din Colectiv ne-a tras un semnal de alarmă referitor la sistemul românesc, la greșelile lui… la greșelile noastre…
Ioana este pe mai multe grupuri de mame. Unele femei vorbesc despre doctorul Marius Romilă de parcă ar fi un star rock, nu un doctor ginecolog! Citim împreună recenziile mamelor care au născut cu el. Apoi lista interminabilă de lucrări scrise și de congrese la care a participat.
Când a avut timp să le facă pe toate, că pare foarte tânăr?
Acest doctor promovează nașterea naturală. Ioana îmi explică diferențele între diferite tipuri de nașteri. Sunt detalii pe care nu știu dacă le voiam explicate :-) dar nu mai pot da înapoi.
Apoi descoperim că Medicover promovează ”ora magică” [citește aici despre acest concept]. Ioana îmi explică ce înseamnă. Auzisem și eu, din zbor, despre asta. Cred că citisem și în ”Conceptul Continuum” – o carte a cărei prezentare sună a mambo-jambo religios, dar conținutul este pur științific, antropologic și biologic. O carte care a schimbat viața fiecărui prieten la care am recomandat-o.
”Acest spital privat acceptă prezența tatălui în sala de nașteri”, exclamă Ioana.
Eu, acolo? Nici gând! Mi se face rău când văd un pic de sânge, în niciun caz.
”Hai că stau cu tine până începe nașterea, dar nu am ce căuta în sală… Acolo e locul moașelor, a doctorilor”.
Ioana nu insistă. Are altele pe cap.
Mergem să îl cunoaștem pe doctorul de la Medicover. Tipul e liniștit și zâmbește ușor când Ioana îi spune tot ce știe, tot ce vrea. E de acord cu toate cererile ei, dar ne explică și potențialele riscuri. Vorbește atât de domol că am impresia că sunt la terasă cu un prieten și vorbim despre vremea de mâine :-)
Facem un tur al spitalului. OMG, ce luminos este! Nu miroase ”a spital”. E mai mult ca un hotel extrem de bine dezinfectat. Avem sală de travaliu separată de sala de nașteri! Avem sală de nașteri unică pentru fiecare naștere!
Diferențele dintre spitalul de stat [de asemenea modern și curat] și Medicover sunt vizibile la fiecare pas. La prima naștere ne-au plăcut multe, la spitalul de stat. Dar nici nu se compară cu ce vedem aici, la privat! Diferențele de cost sunt destul de mari dar…
”De câte ori nasc? Ce e mai important decât sănătatea și siguranța bebelușului?”
Așa e. Merită fiecare leuț. Acum câteva luni am cumpărat un laptop mai scump decât această naștere. Anul trecut am fost într-o vacanță mai scumpă decât această naștere. Îmi place mult laptopul și am iubit vacanța, dar siguranța unei nașteri perfecte e mai importantă. Valoarea unor servicii medicale trebuie puse în context.
”Știu o mamă care a adunat doi ani banii necesari nașterii, numai ca să poată naște la privat”
Ne-am hotărât, vom naște la privat de data asta!
”Avem banii ăștia?”, se uită Ioana la mine întrebător, după ce ieșim din spital.
”Mă dau peste cap, Hubbi.”
”M-aș da eu peste cap, să știi, dar e interzis cu burta asta”, râde Ioana iar eu o iubesc și mai mult în acea clipă.
Duminică, 10 aprilie, ora 7:30 – Ioana îmi spune de dimineață că are contracții. A mai avut contracții, dar parcă acestea vin la o perioadă de timp constantă. Ioana folosește o aplicație specială pentru măsurat contracțiile. There’s an app for that, zicea o reclamă mai veche.
Pe la ora 10 contracțiile se intensifică. Ioana îl sună pe doctor care ne spune, încă o dată, să nu ne grăbim, că nașterea vine după câteva ore de la startul contracțiilor. Nu ne grăbim, dar ne tot gândim cum să ne organizăm. Până la urmă plecăm spre spital.
Ioana propune să oprim la Băneasa Mall să își ridice telefonul de la reparat. Ești sigură? Da, mă, avem timp! Nici nu intrăm bine în rond că o apucă o contracție mare și întoarcem rapid… Hai la spital, că e serioasă treaba.
Ora 12:30 – Medicul de gardă spune că băiețelul este destul de mic, maxim 3 kile 300.
În curând ajunge și doctorul Romilă. E bronzat, are un tricou cool pe el, a venit cu motocicleta. Cred că era la iarbă verde, or something. E calm și zâmbitor, cum îl știm.
Sasha apasă pe toate butoanele și e entuziasmat de camera aleasă pentru Ioana. Pe perete, lângă patul ei este un tablou cu natura din Stockholm, capitala Suediei.
”Uite, Hubbi! E un semn bun, suntem în camera Suediei, țara noastră preferată!”
Sasha merge la bunici, dar nu înainte ca mama lui să-i explice că va avea un frățior mai mic. Un bebeluș care va veni chiar azi!
Atât îi trebuie lui Sasha! Cu pasul lui săltat și vocea pițigăiată, băiețelul nostru începe să strige pe culoarele spitalului:
”Bebeiușuleeee… vino repedeeee”
A rămas în istorie asta :-) Mai ales că bebelușul nu a venit deloc repede! Stai să vezi…
Ora 16:00 – ne mutăm în sala de nașteri pentru că dilatația este mare. Ioana insistă că vrea naștere naturală 100%, fără nicio substanță chimică, fără nicio anestezie.
Eu pun halatul și merg cu ea în sala de nașteri. Acolo moașele o încurajează și sunt tare drăguțe. Doctorul trece doar în vizită, în rest moașele fac toată treaba, deocamdată. Afară soarele bate blând și orașul e amorțit. Sasha a adormit la bunici, totul este în regulă. E în regulă, pe dracu!, doare tare de tot, contracțiile sunt puternice și din ce în ce mai dese!
Țin legătura cu părinții prin mesaje pe Whatsapp. Cu restul familiei de asemenea. Emoțiile cresc!
Sunt în sala de nașteri și nu știu cum pot ajuta, doar spun glume cu moașele, la care Ioana râde și ea. Dar râde doar între contracții.
Trec orele și bebelușul nu vine deloc repedeeee… În gândul meu devin îngrijorat, mi se povestise că durează câteva ore, dar nu înțeleg de ce durează deja așa de mult, având în vedere că am intrat în sala de nașteri. Știam că de aici mai durează foarte puțin! Dar nu spun nimic, continui să zâmbesc și să o încurajez. Ea ar vrea acum anestezie, a obosit de la atâtea ore de contracții și efort. Dar nu se mai poate, e prea târziu acum pentru calmante.
Pe la 17:00 vine și doctorul, pare calm dar cred că e și el îngrijorat de situație. Îl întreb, discret, dacă totul e OK. Îmi zice că nu se aștepta nici el să dureze atât de mult dar că totul este în regulă.
Ioana întreabă cât mai durează. Era 5 și un sfert, iar doctorul ne promite că nu mai durează mult, că la maxim 6 vine bebelușul. Încă 45 de minute păreau o eternitate în acele condiții…
Dar se făcea deja ora 6 și Ioana era încă în contracții. Eram deja speriat de-a binelea, deși încercam să nu arăt.
La un moment dat o văd pe doctorița neonatolog intrând zâmbind în sala de nașteri, intră după ea și alte persoane. Mă dau la o parte și mă așez pe un scaun într-un colț. Fotoliul pe care stă Ioana se întinde și se face pat. Neonatoloaga îmi zâmbește, dar eu nu înțeleg de ce, că stăteam deja de 3-4 ore în sala de nașteri și nu părea că se întâmplă nimic nou…
Peste câteva minute îl aud pe doctorul Romilă: ”Mamăăă, ce mare ești”. Apoi plânsul bebelușului.
4 kilograme și 160 de grame! Ditamai bebelușul!!
Public pe blog un articol scurt, de bun-venit. Acolo scriu: ”Ușor nu a fost, dar îți mulțumesc că ai venit azi. Liniștea pe care o simt e iubire”
Raul se așează pe pieptul mamei lui.
Fac câteva poze, îmi tremură mâna. Sunt obosit și transpirat, zici că eu am născut :)) O felicit pe Ioana și mulțumesc Cerului că totul a fost bine, până la urmă.
Din păcate Ioana mai are de stat un pic. Motociclistul cool și bronzat se transformă într-un chirurg atent. Sunt impresionat de modul în care lucrează și sper să fie la fel de priceput pe cât pare în acele moment, înconjurat de ustensile. Ioana merită tot ce e mai bun, după un travaliu atât de lung! Am încredere, suntem norocoși, mereu am fost norocoși.
Merg în camera din spital să o aștept.
Pe la ora 8 seara Ioana ajunge și ea în cameră. Camera e caldă, luminată discret, curată și cozy. Spitalul este cufundat în liniște. Asistenta de serviciu vine din cinci în cinci minute, discret, să verifice dacă avem nevoie de ceva. Cât de importante sunt aceste minute de după naștere! Cât de important este că pot sta cu soția mea și că împreună putem sta cu bebelușul nostru!
În acele momente sunt recunoscător tuturor, într-un amalgam de sentimente: doctorului, părinților noștri, moașelor, lui Sasha, asistentei, patului moale, soarelui de afară, documentarului de pe Discovery care rulează fără sunet, tabloului cu Stockholm de pe perete. Toate mi se par… perfecte.
Ba nu, nu perfecte.
Toate mi se par NORMALE. Toate mi se par așa cum merită Ioana, mama copiilor mei.
Așa cum merită fiecare mamă.
