FILM: Lumea e a mea

Miercuri, 21 octombrie 2015, am fost împreună cu Nicole Cherry, Andrei Vulpescu și alți bloggeri, prieteni și fani la lansarea oficială a filmului ”Lumea e a mea” a regizorului Nicolae Constantin Tănase.

Tudor Giurgiu, celebru regizor și fondatorul festivalului de film Transilvania [TIFF Cluj-Napoca] este unul dintre producătorii acestui film independent. El mi-a povestit că au încercat, împreună cu o echipă extrem de tânără [majoritatea sub 25 de ani] să facă un film românesc diferit de ce se face în ultimii ani, cu mai puține clișee, mai puțină deprimare și mai puține trimiteri la comunism.

Un film pentru public, un film relevant vremurilor în care trăim.

Problema este că vremurile în care trăim nu sunt cu mult mai ”ne-deprimante” decât cele comuniste, despre care vorbesc majoritatea filmelor românești premiate la festivaluri internaționale [pentru care am maxim respect, desigur]. Mai ales dacă vrei să faci o dramă despre tinerii dintr-un oraș din provincie, tineri români prinși între problemele de acasă, presiunea societății capitaliste, iubiri, alcool și droguri.

Totuși, e bine să vezi acest film dacă ești părinte. Poate că, fără să vrea, filmul e mai potrivit părinților decât puștanilor! Că oricât de frumoasă ar părea viața copiilor din școlile românești văzută prin lentilele pozelor frumos editate de pe Facebook și Instagram, sau în montajele simpatice de pe YouTube, realitatea este alta de cele mai multe ori. E alta și nu e frumoasă…

Am recunoscut în filmul ”Lumea e a mea” niște personaje pe care le-am întâlnit în liceu, în oraș, în cartier, acum 20 de ani. M-am speriat un pic… Viața în liceul meu de acum 20 de ani era foarte diferită, dar aveam și noi ”specimene” din acestea.

Mi-au plăcut micile simboluri inserate în film, atât cât să îți pună întrebări fără să te îndepărteze de la acțiune. Și mi-a plăcut mult finalul, a fost o surpriză plăcută în primul rând din punct de vedere vizual. O imagine puternică, una care m-a impresionat plăcut.

Dar cel mai mult mi-a plăcut filmul pentru că m-a făcut SĂ-MI PESE de personajul principal! Puștoaica din rolul principal este o revelație, iar jocul ei fin și firesc nu are nicio legătură cu școala de actori de film pe care o știam din filmele românești mai vechi, cu acel stil pompos și cu tușele groase.

Actrița Ana Maria Guran, la primul ei rol într-un film a reușit să mă convingă că merită iubită fără să facă vreun efort evident, astfel devenind singurul personaj pozitiv din film. Dar nu pentru că ar fi salvat pisica [vezi teoria lui Blake Snyder din celebra cartea dedicată scenariștilor ”Save the cat”] sau pentru că ar avea un suflet mare, ci pentru că e om slab și greșește grav, și apoi greșește din nou, și apoi fuge de greșeală, și apoi are ghinion, și apoi nu mai poate respira din cauza nedreptății…

Așa cum suntem fiecare dintre noi, la un moment dat în viață. La un moment dat nimic nu funcționează cum trebuie, oricât de mult ne-am strădui, iar ”lumea” ne trage de urechi și se răstește la noi și așteaptă răspuns și noi nu avem puterea să răspundem, sau nu avem niciun răspuns care să placă ”lumii”. Pur și simplu ne înecăm în tăcere.

Încă ceva de lăudat: sunetul! Cred că e primul film românesc văzut de mine la care nu m-a deranjat nimic la sunet, dimpotrivă, au fost unele momente la care sunetul și muzica au devenit personaje al acțiunii, îmbogățind și surprizând spectatorul. Inclusiv scena cu manele aplaudată de toată sala cu râsete – deloc forțată, deloc ireală, ci perfectă in acel moment. Manele, piese pop de la Ruby și Carla’s Dreams, beat-uri house în club – toate la un loc definesc România în care trăim.

Și apa… Apa! Oh, dar despre apă vă las să descoperiți când mergeți la film. Și să mergeți, că filmul acesta merită.

Cred că trailer-ul oficial face mai mult rău decât bine filmului, dar vă promit că nu îl caracterizează… Așa că eu vă las cu un trailer mai bun – noul videoclip Ruby feat Pasha Man – ”Băiat de bani gata” [artista a avut două piese pe coloana sonoră a filmului]: