OFFLINE: Karim Rashid nu vrea nici el sa mai auda despre trecut!

Agenția Hit Yourself a făcut o parte din promovarea online a evenimentului Karim Rashid organizat de Brand Emotion și era firesc să fiu prezent joi la Grand Cinema în calitate de colaborator. Dar oricum m-aș fi dus să-l văd și să-l aud pe celebrul designer pentru că am fost impresionat de cartea lui ”Design Yourself” pe care am descoperit-o acum trei ani.

Atât de impresionat încât am intitulat propria carte din 2013: ”Hit Yourself”. Mi-am dorit ca, păstrând proporțiile, sfaturile mele pentru tinerii artiști să fie la fel de inspiraționale precum cuvintele lui Karim.

Inspirațional a fost și speech-ul lui de ieri.

Karim Rashid a vorbit mai puțin despre arhitectură, produse, artă și mai mult despre culori, senzații, vise și… schimbarea lumii în care trăim.

Am descoperit în cele 60 de minute cât de apropiat este Karim Rashid de felul meu de a gândi! Sau eu de al lui :-)

De la ecologie la creșterea copiilor, de la artă la mâncare, spitale și trăirea clipei. Cel mai dur a fost când a vorbit despre trecut, despre istorie și despre melancolie… iar aici mulți au fost deranjați de tonul tăios folosit, pe când eu am fost în mod special entuziasmat de această poziție.

Am fost entuziasmat când a încurajat românii să aibă curaj și să uite trecutul.

El a spus: ”Creați pentru prezent, pentru omul care va folosi acele produse azi și mâine”.

A insistat chiar spunând: ”Cu ce vă mândriți în București? Cu istoria? Fiecare oraș se mândrește cu istoria, cu muzeele. Pe mine nu mă interesează istoria voastră, eu aș vrea să aflu cine sunteți voi AZI, ce e Bucureștiul azi și ce înseamnă el azi pentru oamenii care trăiesc în el sau care îl vizitează.” Apoi a continuat, spre iritarea unora din sală: ”Orașele sunt deprimante, clădirile sunt deprimante, totul este pătrat, dreptunghiular, cu unghiuri drepte, culori cenușii… Trăim vremuri extraordinare și putem construi forme complexe, culori puternice inspirate din natură, unde sunt ele? De ce ne limităm la case pătrate, camere pătrate, săli pătrate?”.

A continuat:

”De ce construim în continuare cutii, matrici, linii? Femeile nasc copiii în camere de spital paralelipipedice, cât de frumos ar fi ca acele camere să aibă formă ovală, de pântec?”.

Și ceva care mi-a plăcut mult:

”De ce nu putem construi ceva care să fie relevant pentru 2015? De ce ne oprim la arhitectura secolului XV sau XVIII și trebuie să facem ceva care ‘se potrivește’ cu trecutul? Sunt superbe acele stiluri vechi, dar eu nu trăiesc în acele vremuri, eu trăiesc acum”.

La un moment dat și-a amintit de cele câteva luni petrecute într-un spital din New York [designer-ul a avut cancer și a supraviețuit]. A spus ceva ce am simțit și eu când am fost în spitalele românești, chiar și în cele moderne: ”Spitalul era deprimant. Îmi spunea prin culori, forme și materiale: Ai venit aici să mori”. Vă atrag atenția că vorbea despre cel mai modern spital din New York…

Într-un singur moment am fost surprins, dar nu pentru că nu aș fi fost de acord, ci pentru că aveam altă părere despre design înainte să aud aceste cuvinte:

”Artiștii sunt egoiști pentru că ei crează pentru ei. Designerii nu sunt artiști, design-ul nu e o artă, pentru că nu e egoist! Noi, designerii creăm pentru alții, ne gândim la alții atunci când construim ceva.”

Eu aveam impresia că design-ul este o artă, dar Karim Rashid a repetat această propoziție ”Design is not art”. A insistat chiar: ”Design-ul este despre viața de zi cu zi, este despre ușurința de a trăi.”

Metal-Tiles-by-Karim-Rashid-for-ALLOY

Vă spuneam că speech-ul lui a fost unul inspirațional pentru că, pornind de la design a vorbit despre prezent și despre viitor, despre analog și digital, despre responsabilitate și leadership.

”Persoanele schimbă lumea, nu colectivitățile. Persoanele sunt conștiente de momentul acesta în care trăim. Creatorii nu văd în viitor, ei văd prezentul. Toți ceilalți văd doar trecutul”.

După eveniment vorbeam cu șoferul UBER care mă ducea la următoarea întâlnire, și îi spuneam despre cuvintele lui Karim Rashid și vă spun și vouă:

Îți dai seama cum ar arăta societatea noastră dacă nu ne-am mai agăța de trecut?

Cunosc o fată frumoasă, dar e unguroaică și cineva mai în vârstă îmi spune: Ungurii l-au omorât pe Mihai Viteazu, noi trebuie să îi urâm! Dar eu NU am trăit acele vremuri, pentru mine nu are nicio relevanță faptul că, acum sute de ani, niște unguri au fost nedrepți cu niște români. Eu trăiesc în prezent și trecutul de care vă legați voi mă trage în spate, mă frânează, mă deranjează. Eu iubesc unguroaica pentru felul în care este ea ACUM. Iar dacă ea crede în Dumnezeu, Allah, Vaca Sfântă sau Ochiul Magic mie îmi este indiferent atâta timp cât ACUM ea este omul frumos și sensibil pe care îl iubesc.

Îți dai seama cum ar arăta societatea umană dacă am trăi fără limitările trecutului, fără condiționări, atât de liberi precum un copil care se joacă și construiește în joaca lui, învață în joacă?

Pentru un copil de doi ani [zicea Karim Rashid și subscriu] creativitatea nu este ceva separat de viață, de joacă, de respirație. Copilul crează în continuu, fără a se ”gândi”, fără a judeca, fără a se raporta la criterii și legi. Se spune că Picasso a început să picteze cu adevărat genial în momentul în care și-a impus să uite tot și să se comporte ca un copil.

Cum ar arăta orașele dacă ar desenate de copii, fără reguli artificiale, doar inspirație din natură? Cum ar arăta casele, școlile și spitalele noastre dacă am da ”în mintea copiillor”?

Cum am arăta noi dacă n-am da doi bani pe trecut și am trăi în prezent, pentru prezent?

Pentru prezent și pentru noi, nu pentru țară, nu pentru biserică, nu pentru strămoși, nu pentru onoare, nu pentru că ”așa se cade”, nu pentru că ”așa e frumos”… doar pentru clipa de acum.

Pensionarii povestesc tinerilor despre vremurile grele din perioada comunistă. Dar oare au nevoie tinerii să se ”încarce” cu acele amintiri care nu sunt ale lor? Nu spun să ștergem istoria cu buretele, eu vă rog să nu frânăm entuziasmul unor oameni născuți în democrație, folosind fricile și frustrările celor mai mari.

Eu aș greși dacă i-aș povesti copilului meu despre străzile prost asfaltate din România și lipsa autostrăzilor. Ce sens are să-i spun toate acestea și să-l fac să trăiască în trecut, când prezentul lui [când va avea carnet de conducere în 2031] va fi cu totul diferit? Și cu siguranță va fi total diferit, pentru că și drumurile românești din 2015 sunt mai bune decât cele din 1998 când mi-am luat eu carnet [de exemplu].

Știu că sunt ușor incoerent în acest articol, dar Karim Rashid a deschis multe subiecte.

Și asta face un om cu adevărat puternic: pornește dezbateri și provoacă oamenii să gândească.

Foto: BrandMinds.ro

A scris și Andrei Vulpescu aici.