Chiar dacă nu ați citit cărțile ”Dune” de Frank Herbert, aveți puțină răbdare cu acest text, că veți înțelege:
Cărțile sunt ca niște organisme vii, deși pare la prima vedere că textul este imprimat o dată pentru totdeauna pe acea hârtie. De ce spun că sunt vii? Pentru că se dezvăluie cititorului în mod diferit, în funcție de vârsta lui, cultura și educația lui.
Am recitit anumite cărți pe care le știam din copilărie și am descoperit simboluri și înțelesuri noi, potrivite vârstei și experienței din ACEL moment. În adolescență am fost impresionat de iubirile eroilor, de acțiune și de mister. La 35 de ani am descoperit, în aceeași carte, psihologia și implicațiile social-politice ale aceluiași text. Probabil peste douăzeci de ani voi descoperi și alte straturi de semnificații.
În ”Dune” autorul inventează multe tehnologii SF pentru eroii lui care trăiesc peste mii de ani, într-un univers cu sute de planete locuite.
Ideea genială pe care am redescoperit-o acum, la maturitate, este platoșa de energie [energy field].
Când eram copil și am devorat toată seria ”Dune” nu mi-a atras atenția această idee, dar acum cred că este una dintre cele mai frumoase invenții din SF-ul american!
Platoșa de energie proteja fiecare om cu un câmp puternic, astfel încât niciun glonte nu putea răni oamenii. Din cauza acestor scuturi energetice armele de foc erau inexistente, pentru că erau ineficiente. Pentru a fi folositoare în viața de zi cu zi, platoșa era invizibilă și nu oprea interacțiunea între oameni, deci oamenii puteau da mâna, puteau mânca, puteau dansa împreună și în general puteau face orice acțiune cotidiană. Platoșa se ”arma” doar când un obiect venea cu viteză spre om, respingând acel obiect.
Așadar oamenii erau protejați de armele de foc în ”Dune”.
Dar nu erau protejați de cuțite și săbii, dacă acestea se apropiau încet de om, ca orice obiect casnic din jurul omului. Motiv pentru care nobilii se antrenau de mici să mânuiască sabia pentru a se apăra și pentru a se lupta cu alți oameni.
Puteai să rănești pe cineva doar dacă te mișcai foarte încet, cu multă răbdare și dibacitate.
Eu văd această platoșă de energie ca o metaforă a interacțiunilor umane: răbdarea este mai importantă decât forța, apropierea poate fi bună și rea în funcție de persoana cu care internacționezi, depărtarea nu poate fi decât rea. Dacă am scăpa de armele de foc, singurul rău pe care l-am putea face altor oameni ar fi un ”rău intim”.
Câți oameni ar mai avea curaj să-ți facă rău dacă singura șansă ar avea-o privindu-te în ochi, de aproape, punându-se și ei în pericol?
Oamenii care fac rău se ascund în spatele pistoalelor, în spatele geamurilor negre, în spatele pseudonimelor pe Internet. Dacă am avea o platoșă de energie ca în ”Dune”, care ne-ar obliga să fim intimi și răbdători cu persoana căreia vrem să-i facem rău, am mai face vreodată rău cuiva?
Foto: Hairyticksofdune.net
