Am compus texte pentru aproape 100 de melodii ale trupei mele. Multe dintre aceste melodii v-au bântuit copilăria și tinerețea, câteva dintre ele sunt de nelipsit la nunți și botezuri chiar și azi.
Am lucrat la versuri pentru alte câteva sute de melodii pentru alți artiști. Printre ele au fost câteva imnuri, generice de emisiuni și spoturi publicitare.
Așa că am ceva experiență în această nișă, a construirii de versuri pentru ”muzica ușoară” [nu folosesc niciodată acest termen comunist, frate cu ”șlagăr”, dar în acest context este potrivit – ”muzica ușoară” este antonimul ”muzicii simfonice” și include toate stilurile muzicale pe care majoritatea oamenilor le ascultă la radio, la televizor, la petreceri].
Cei care m-au influențat în compunerea versurilor au fost colegi de studio precum Mihai Stoica, Dan Badea și Marius Moga. Dintre toți, Dan ”Staru” Badea a fost cel mai bun profesor al meu. Și probabil eu am fost cel mai bun profesor al lui, tind să cred, privind piesele pe care le-a compus singur, fără mine. Ne-am influențat reciproc așadar :-)
Când ne puneam pe scris, în studio, cu pixul în mână, Dan începea mereu cu întrebarea:
”Despre ce va fi vorba în această melodie?”
Nu începeam să producem versuri aiurea, fără o direcție. Nu scriam cuvinte frumoase ce din coadă au să sune. Nu… Înainte de toate ne puneam întrebarea de mai sus.
Sau, și mai explicit:
”Cum arată imaginea care va fi creată de versurile acestei melodii? Ce face eroul nostru, unde e el/ea, cu cine vorbește? Este trist, melancolic, vesel, încrezător? Ce simte, mai exact?”
Uneori puneam pe hârtie întreg tabloul, în formă liberă [nu în versuri], înainte de a ne apuca propriu-zis de scris rime.
Dan definea compusul versurilor într-un mod aparent paradoxal:
”Trebuie să spunem ceva nou, care nu a mai fost spus până acum. Dar cu cuvinte și expresii simple, care se folosesc zi de zi”
Deși pare imposibil să folosești expresii zilnice ȘI TOTUȘI să zugrăvești o situație unică, originală… ei bine, acest lucru ne-a ieșit de multe ori. Și cred eu că asta reușesc cei care scriu versuri pentru hituri de succes: ai impresia că artistul ȘTIE ce simți, o spune FOARTE FIRESC, deși parcă E PRIMUL care o spune în acel mod.
Vorbesc teoretic acum și poate vă plictisesc… Hai să vă povestesc câteva întâmplări reale:
Dan mă întreba în 2006, la scrierea versurilor pentru ultima melodie de pe album:
”Ce vezi tu în această melodie?”
I-am răspuns atunci:
”Hai să ne inspirăm după un vis de-a lui Mihai. El e în mașină, la volan, ascultă o melodie în continuu în drum spre mare, pe autostradă, singur pe drum, cu răsăritul în față, plin de speranță pentru ziua ce urmează.”
Altă dată, când scriam versurile la unul dintre cele mai mari hituri de-ale noastre, i-am spus:
”Măi, Starule, știi cum suntem când mergem la petrecere în Twice, cu toți prietenii în urma noastră, ne urcăm pe boxe și pe baruri, dăm muzica tare și țipăm ca nebunii, și nu ne pasă de nimic, și totul este distorsionat în boxe și în capetele noastre, dar nu ne pasă, măăă! O nebunie, ceva incredibil de energic și gălăgios, cum suntem noi la petreceri.”
Prin 2003 îi zic:
”Fata vorbește la telefon cu iubitul ei, înainte de culcare, îl păcălește că se pune în pat, dar de fapt se pregătește pentru cheful care se ține în bloc, la un etaj deasupra. Ăia au dat drumul la muzică deja și se simte prin pereți, atât de tare încât iubitul ei aude și el prin telefon”
Altă dată, când compuneam o piesă care a devenit imnul liceenilor, i-am zis:
”Aș vrea să scriem o piesă despre doi prieteni din copilărie, cum am crescut noi împreună, cum ne-am ajutat când ne-a fost greu, cum m-a susținut când o fată pe care o iubeam m-a refuzat, cum dormeam prin trenuri, cum ne îmbrăcam frumos să mergem la Baluri și să agățăm, cum visam la viitor și cum cântam pe plajă, așteptând răsăritul; cum simțeam că legătura noastră este mai puternică decât orice piedică și cum nu regretăm nimic din ce-am făcut și dacă ar fi să o luăm de la capăt am face exact aceleași lucruri”.
La o piesă mai tristă povesteam cum aș vrea să exprim sentimentul de tristețe al omului care știe că trebuie să se despartă de persoana iubită, fără reproșuri, fără energie negativă, ci doar cu speranța că următorul iubit va fi cel potrivit.
Sau altă baladă de dragoste la care am scris versurile extrăgând doar 8 versuri din textul de trei pagini în care descriam ceea ce simt. Acele 8 versuri care să nu spună doar că iubesc și sunt părăsit, ci să surprindă exact starea mea de disperare și împăcare, a omului din spatele unei măști zâmbitoare, speriat de singurătate dar și de râsetele jignitoare ale societății.
Sau alt exemplu, de pe ultimul album Hi-Q, când am vizualizat scena pe care voiam să o reproduc prin versuri:
E un motociclist care pleacă la drum pentru a scăpa de trecut, păstrând doar geaca lui de piele roasă, rugând inima să aibă răbdare cu el pentru ultima dată, și cu speranța că, la finalul acestei șosele prăfuite, în ciuda hienelor de pe margine și a frigului vântului care-l bate în față va ajunge într-un loc luminos unde va începe cu adevărat să trăiască.
Mă gândeam astăzi că tot ce facem în viață ar trebui să aibă, înainte de toate, un rezultat clar conturat în mintea noastră, în același mod în care am compus versuri.
Ar trebui să vizualizăm scena pe care o dorim, cu detalii exacte – cum ne vom simți, cine va fi cu noi, ce va spune, unde va fi soarele, cu ce vei fi îmbrăcat ș.a.m.d.
Altfel nu facem decât să orbecăim pe întuneric, pas cu pas, sperând că vom ajunge undeva. Nu știm exact unde, dar sperăm că va fi bine…
Altfel nu facem decât să construim zile fără rost, ca niște cuvinte fără suflet care sună bine.
Foto: Shutterstock.com
