Am amânat să scriu despre evenimentul tragic de la Vaslui, conștient că nu înțeleg mare lucru. Nu pot înțelege oamenii aceia, pe părinții și vecinii lor, nu pot înțelege durerea și trauma fetei. Dar aici nu e vorba despre o înțelegere profundă, filosofică a evenimentului. Nu…
Pur și simplu creierul meu dă shut down, refuzând să își imagineze scenele descrise [prea detaliat] în presă, refuzând să creadă că există asemenea oameni care trăiesc în aceeași țară, în același deceniu ca și mine.
Refuz să cred că asta este realitatea…
Citesc cărți în limba engleză despre afaceri, dezvoltare personală, viitorul societății umane. Sunt abonat la sute de site-uri în care specialiști și nespecialiști pun umărul la crearea unor teorii sau a unor tehnologii care să ducă mai departe rasa umană. Visez mult și am resurse care mă ajută să visez…
Din acest motiv, poate, uneori refuz să văd realitatea atunci când realitatea e mai dureroasă decât pot suporta. Atunci când realitatea imediată este violent diferită de visele mele. Uneori închid ochii sau închid ziarul pe care o citeam sperând că e doar un vis urât. Sau o exagerare de presă, în cel mai rău caz.
Sunt slab. Sunt slab pentru că uneori aleg să mă izolez și să mă fac că plouă atunci când ar trebui să mă ridic și să strig de durere. Mi-e rușine de slăbiciunea mea.
Dar sunt mândru de cei care, fără nevoia de a câștiga ceva din asta și cu atenție la regulile morale, cei care își fac glasul auzit și atrag atenția asupra nedreptăților și slăbiciunilor societății noastre. Jurnaliști, bloggeri, ONG-uri, artiști.
Care e arma unui artist dacă nu versul lui? Bob Dylan a cântat împotriva războiului din Vietnam iar versurile lui au scos oamenii în stradă. John Lennon și-a folosit talentul și celebritatea pentru a inspira milioane de oameni. Artiștii sunt cei care distrează publicul dar, uneori, în clipele cele mai importante, artiștii pot să-și ridice vocea și să dea glas durerii, revoltei sau speranței.
Scandalul celor șapte violatori din Vaslui este departe de a se fi terminat.
Să fie clar: în aceste cazuri de violență sexuală victimele sunt toți. Victimele lipsei de educație, ale sărăciei, ale umilinței, izolării și neputinței. Ale comunismului și ale “tranziției”. Ale fugii după bani și fugii de responsabilitate. Victime ale fricii și ale necunoașterii.
Presa românească face multe derapaje, chiar și în acest caz, dar un lucru bun a realizat, până la urmă: a vorbit despre acest eveniment până când românii au înțeles gravitatea lui și implicațiile sociale grave. Mediatizarea lui a scos la iveală multe alte cazuri de violență sexuală! Un grup de bloggerițe au inițiat o campanie cu titlul “Nu înseamnă Nu” care și-a propus să atragă atenția asupra fenomenului, să încurajeze victimele să îi reclame pe agresori și să le arate susținere acestor victime.
Acum e rândul artiștilor, cu talentul și capitalul de imagine pe care îl au să nască reacții și să transforme sentimente în manifeste.
Ieri a fost lansat imnul campaniei #NUinseamnaNU – “Ploaia”. Vă invit să îl asculați mai jos și să fiți mai puternici decât mine.
Mai multe detalii despre campania #NUinseamnaNU găsești pe pagina oficială Facebook.com/NuinseamnaNu.ro
Iată și câteva cuvinte din partea inițiatorilor acestei campanii:
Abuzul sexual este un simptom al unei societăţi degradate moral, al unei societăţi bolnave, dar mai ales a lipsei de educaţie. Trauma fizică a victimelor abuzului sexual este dublată de trauma emoţională şi de sentimentul de autoînvinovăţire, iar în acest moment critic, susţinerea celor din jur, a familiei şi a prietenilor este fundamentală pentru ca victima să se poată regăsi echilibrul interior şi mai apoi să se poată reintegra în mediul social.
Aceste drame rămân însă adesea necunoscute celor din jur. Fragile din punct de vedere emoţional, copleşite de trauma prin care au trecut, indiferent de mediul din care provin sau de gradul de educaţie, victimele nu au, de cele mai multe ori, puterea să ceară sprijinul celor din jur sau să îi reclame pe agresori. Ruşinea şi sentimentul că “ele/ei sunt de vină” izolează încă o dată. #NUinseamnaNU, campania de responsabilizare socială pe care o iniţiem, îşi propune să atragă atenţia asupra unui fenomen prea des întâlnit în România, să încurajeze victimele să îi reclame pe agresori, dar în special, să le arate că nu sunt vinovate și că nu sunt singure.
Platforma http://nuinseamnanu.ro/ a fost creată nu doar ca reacţie la cazul revoltător din judeţul Vaslui, dar și cu gândul la toate celelalte cazuri mai puțin mediatizate și la toate victimele tăcute și neștiute.
Buna!
Iti multumim pentru participarea in faza initiala a campaniei Nu inseamna Nu!
Articolul tau a insemnat mult pentru noi, dar suntem siguri ca a facut diferenta pentru cel putin o persoana care avea nevoie de incurajare.
Suntem gata sa facem urmatorul pas in campania noastra, si avem nevoie de ajutorul tau:
Vrem sa construim o comunitate online, pentru ajutorul si sustinerea victimelor violentei sexuale. Vrem sa alcatuim acolo grupuri de suport private, unde victimele sa poata sa fie ascultate si sustinute.
Daca ne ajuti, acesta este doar primul pas, pentru ca din aceasta comunitate si prin ajutorul articolelor tale, vom reusi sa ajungem la acele persoane care sunt gata sa se intalneasca cu noi fata in fata, si sa ne povesteasca experiena lor: primul grup de suport pentru victime, cel pilot, va fi in Bucuresti.
In scest scop am pregatit o serie de teme de interes pentru public si victime, cu informatii concrete despre care poti scrie. Scopul ar fi sa le spunem tutoror ca existam, si incercam sa facemo schimbare.
Pentru mai multe detalii, avem nevoie sa continuam sa comunicam cu tine, asa ca te-am ruga sa te inscrii in lista noastra de e-mailuri, pe care o gasesti aici:http://nuinseamnanu.ro/nuinseamnanu-a-ajuns-la-faza-a-doua/.
Te rugam sa ne sustii in continuare, si iti multumim pentru tot, pe aceasta cale!
Echipa Nu inseamna Nu!