Luna asta melodia Dan Bittman ”Și îngerii au demonii lor” a fost cea mai difuzată melodie pe radiourile comerciale românești.
Muzica rock nu a murit – au spus unii.
O voce mare readuce muzica bună pe radiouri – au spus alții.
Bittman s-a redefinit și dă lecții noii generații – alții au decretat.
Toate aceste judecăți sunt greșite și o să vă explic de ce sunt greșite, deși sună bine urechilor cârcotașilor români.
În primul rând piesa asta nu e deloc rock-ul cu care Dan Bittman s-a lansat în anii ’80. Nu e nici măcar rock-ul pe care îl cântă Holograf de vreo 20 de ani încoace. Rock-ul anilor ’80 a murit, relaxați-vă! Muzica aceea a definit o eră și e bine că a rămas în istorie, ca orice alt stil muzical.
Sigur, Dan Bittman are una dintre cele mai mari voci ale muzicii românești dar asta nu e de ajuns. Am auzit voci puternice extraordinare și la Festivalul Mamaia, și în concursurile televizate gen ”Vocea României” sau ”X-Factor”, și în baruri uitate de Dumnezeu. O voce mare nu va aduce ”muzica bună” pe radiourile românești, oricât de mare ar fi ea :-) Și orice ar însemna, în accepțiunea voastră ”muzică bună” [căci nu există muzică bună și muzică proastă, după cum zicea Dan Fințescu pe blogul lui.]
Iar despre redefinirea lui Dan Bittman nu știu ce să zic… Peste doar câteva zile trupa Holograf a lansat o melodie care sună la fel ca ultimele lor 30 de single-uri [fără să dau note, ci doar comparând stilistic]. Deci sunt mari șanse ca piesa care e acum pe locul întâi în topurile radio să fie o excepție de la regulă, nu o redefinire.
Dar cel mai mult mă amuză elitiștii care declară că solistul dă o palmă noii generații de compozitori care ”fac muzică pe calculator” dar ”nu au nicio diplomă de specialitate” și ”duc kitsch-ul la niveluri incredibile”. Oameni buni: melodia este compusă [muzică și text] și orchestrată [instrumente] de băieții din noua generație, exact cei despre care spuneți că fac muzică pop care vă miroase urât! Eu aș spune că, dimpotrivă, noua generație de artiști români este cea care dă lecții vechii gărzi. Iar asta se întâmplă de când lumea în muzică: oricât de tari au fost cei de înainte, mereu cei care vin sunt inovatori. E un truism, de fapt… așa se definește evoluția – Noul învață de la Vechi și apoi îl înlocuiește.
Departe de mine dorința de a micșora meritul vreunui artist din această formulă: Dan Bittman + Kazibo = Succes!
Dan Bittman este într-adevăr o voce mare și iubesc muzica Holograf! Compozitorii Alex Pelin și Ovidiu Baciu sunt cu siguranță una dintre surprizele ultimilor doi ani și numărul mare de hituri vorbește de la sine.
Combinația aceasta este una câștigătoare și mi-ar plăcea să o experimenteze mai mulți artiști români din generații diferite! Am salutat ideea Iris feat Puya de acum câțiva ani. Din păcate piesa aceea s-a pierdut în mijlocul scandalului plecării lui Cristi Minculescu. Ce alte colaborări de succes au mai existat în ultimii ani? Le numărăm pe degetele de la o mână în muzica românească. Peste Ocean însă toți marii artiști lansați deceniile trecute lucrează cu producători din noua generație, vezi Korn cu Skrillex, Linkin Park cu Steve Aoki, U2 cu Will.I.Am.
Apropo: Știați că cel mai mare hit rock al trupei Bon Jovi ”It’s my life” a fost scris și produs de Max Martin – compozitorul suedez care a făcut hituri în special pentru Britney Spears, Backstreet Boys, N’Sync, Katy Perry, Maroon 5?
Acum doi ani scriam un articol în care scoteam în evidență diferențele de abordare dintre artiștii din genul hip-hop și dance, față de cei din rock: De ce muzica dance românească are succes și rock-ul nu are succes.
Acum gândește-te la rock-ul românesc și spune-mi dacă artiștii și compozitorii rock au făcut așa ceva. Și acum ai aflat răspunsul la întrebarea de ce dance-ul și hip-hop-ul au mai mare succes [chiar și internațional] decât rock-ul, la noi în România. Nu are legătură cu calitatea, cu difuzările la radio, cu publicul. Este vorba despre orgolii.
Mai exact, lipsa lor.
Vrei să-ți dau argumentul final? Alex Pelin, unul dintre compozitorii piesei lui Dan Bittman ”Și îngerii au demonii lor” a compus de asemenea Delia feat Kaira ”Pe aripi de vânt”, dar și Non Stop ”Jimmy Jimmy”.
Nimeni nu e depășit de vremuri sau babalâc sau puștan cu muci la nas. Talent se găsește în fiecare generație. Trebuie doar să fim mai deschiși la minte și să scăpăm de prejudecățile nocive.
Atât noi, artiștii, cât mai ales voi, ascultătorii, căci voi ridicați și îngropați mode și stiluri muzicale.
Bittman Bittman, iubești fetițele-n șalvari, dar pe tine cine te mai iubește, Bittman? :-)
You must be logged in to post a comment.