Crowdfunding Ionut Tecuceanu

ONLINE: Ionut Tecuceanu a pornit un proiect de crowdfunding pe Kickstarter

Fost PR, fost strategist, fost publicitar român, actual artist și compozitor în Europa, Ionuț Tecuceanu a dat drumul la un proiect de finanțare [prin crowdfunding] a primului său EP – Runaway John.

Ionuț este unul dintre puținii români care au apelat la crowdfunding și vă invit pe pagina acestui proiect Kickstarter pentru a vedea povestea lui și pentru a-l susține! Fiecare euro e important dacă îți place ce descoperi acolo.

Ce este crowdfunding-ul?

Am vorbit des despre crowdfunding pe acest blog, vreau să trec în revistă pe scurt acest domeniu.

Crowdfunding-ul este modalitatea de finanțare a unui proiect apelând la o comunitate care face micro-plăți în sprijinul dezvoltării proiectului. Acești oameni [donatori, patroni] care dau bani pentru proiect devin clienți, susținători și acționari virtuali ai proiectului.

Crowdfunding-ul nu este caritate – finanțatorii, chiar dacă dau sume mici [micro-plăți], primesc ceva în schimbul banilor. Deși se folosește verbul „A dona”, trebuie să știți că susținătorii unui proiect de crowdfunding practic cumpără în avans produsul final [album muzical, documentar, joc, carte, gadget etc.] și/sau produse derivate

La evenimentul organizat de agenția mea, HYC, alături de Republika în 2014 au venit mai mulți români care au adunat bani prin crowdfunding: Irina Caraivan – membru fondator al platformei romanesti de crowdfunding we-are-here.ro, Cristian Diaconescu – designer și programatorul jocului Black The Fall, Ariel Constantinof – bloggerul roman care a lansat o carte cu ajutorul donațiilor online. Citește aici concluziile acelui eveniment intitulat ”Crowdfunding-ul în România”.

Poate cea mai cunoscută artistă internațională care a apelat la crowdfunding pentru a-și susține cariera muzicală este Amanda Palmer. Vă invit să vedeți această prezentare a ei de la TED ”The art of asking”.

Iată filmulețul de prezentare al proiectului lui Ionut Tecuceanu pe Kickstarter:

Se anunță vremuri frumoase pentru oamenii creativi de pe Internet, iar crowdfunding-ul este în inima acestei revoluții digitale!