După ce au cutremurat topurile românești :-) de anul trecut cu “Poză de album”, cei doi artiști lansează o nouă baladă pop: Mellina – Cutremur in inima ta (feat. Vescan).
Mellina este una dintre surprizele muzicii românești din ultimii ani, artista de 28 de ani a făcut Școala Populară de Arte și a fost încurajată de Radu Bolfea de la Play & Win să se apuce de compus și de produs. Mădălina a învățat singură programe de făcut muzică pe calculator, și-a finisat stilul de interpretare dar și talentul de compozitoare.
O femeie care cântă bine, compune dar și orchestrează?
Așa ceva găsim foarte rar în muzica românească [cu excepțiile Cristina Bălan de la Trupa ABC și Bianca Linta]. Femei care compun și orchestrează găsim rar și în topurile internațioanale, cele mai cunoscute exemple care îmi vin acum în minte sunt Alicia Keys și Sia. Dacă vrei să auzi producțiile semnate Mellina intră pe contul ei SoundCloud.
Așteptam această melodie pentru că sentimentele mele față de hitul de anul trecut [“Poză de album”] au fost contradictorii… Întâi am auzit piesa la radio, pentru că nu puteai scăpa de ea pe FM, iar prima mea impresia a fost că refrenul este exagerat de țipat, de plângăcios. Partea de rap a lui Vescan m-a deranjat, povestea din versuri fiind la limita dintre patetic și hilar. Apoi am văzut videoclipul, încercând să ignor versurile din strofele rap, care îmi străpezeau dinții :-/ Clipul mi-a plăcut ca idee, dar mi s-a părut din nou că tonul era exagerat, jocul actorilor foarte gros… Genul de poveste lacrimogenă pentru adolescenții care descoperă Eminescu, Bacovia și tușul negru la ochi.
Ce mi-a plăcut însă la “Poză de album”? Interpreta :-) Mellina arătă genial în acest videoclip, mai ales că o știam pe Mădălina de mult timp, de peste 10 ani, înainte să se apuce de muzică. Transformarea fizică prin care ea a trecut și progresul extraordinar la nivelul vocal m-au impresionat! Mi se pare inspirațional ce a făcut Mădălina pentru a deveni… Mellina. Povestea ei este una demnă de un film american și sper ca puștanii care iubesc noul val de artiști români să fie inspirați de efortul, determinarea și curajul acestei artiste. I-am spus aceste lucruri după ce a primit atâtea premii în vara anului trecut, m-am gândit că un artist trebuie să audă aceste laude din partea unui alt artist. Mie mi-ar fi plăcut să aud asta de la un coleg de-al meu, vă spun sincer.
Am vrut să văd [să aud, mai corect spus] dacă “Poză de album” a fost o întâmplare, un one-hit-wonder. Surpriză! “Cutremur in inima mea” îmi place mult de tot! Toate problemele [observate subiectiv] s-au rezolvat: interpretarea este mai dulce, mai firească; versurile cu tendință poetică sunt mai naturale, mai actuale, chiar apar cuvinte și expresii pe care nu le auzi des în muzica pop românească: “cicatrici”, “cutremuri”, “am fost destul proasta ta”, “măscăriciul tău”, “dobitocul nu te merita”.
Sound-ul este unul mult mai bine închegat, tobele sintetice din single-ul de anul trecut [foarte compresate și ușor distorsionate după gustul meu] sunt înlocuite cu unele acustice, structura este de asemenea interesantă, cu doar o strofă a lui Vescan la final. Iar chitara acustică este o apariție interesantă, cu un ritm foarte rapid cântat pe un BPM la jumătate… Începutul seamănă cu o piesă country, sau cu Avicii “Wake my up”, dar interesant este că piesa “Cutremur in inima mea” nu este nici așa, nici așa :-) Îmi place mult conceptul găsit pentru aceste chitări ritmice!
Refrenul are reminiscențe din muzica synth-pop și disco-pop a anilor ’80 – vă amintiți baladele pop cântate de Madonna, Sandra, Kim Wilde, C.C. Catch? Deși nu sunt un mare fan al muzicii pop al acelor ani, timbrul Mellinei și orchestrația de pe refren mă trimite cu gândul la acele hituri optzeciste. Iar aceste influențe sunt un aer fresh în muzica românească din 2015! Avem nevoie de sound-uri diferite în muzica noastră main-stream, iar anii ’80 cu formulele lor deja clasice pot fi o sursă de refresh! Vezi “Cea mai bună melodie a anului 2014”.
Așadar, dacă “Poză de album” m-a deranjat la nivelul interpretării și a patetismului versurilor, noul “Cutremur in inima mea” m-a impresionat printr-un sound fresh și clasic în același timp, o interpretare mai complexă și o chitară interesantă.
Sunt multe de spus despre acest single dar vă las să-l ascultați, poate descoperiți și altceva decât am auzit eu!
Mellina feat Vescan – Cutremur in inima mea
Cu ocazia lansării online a single-ului Mellina – “Cutremur in inima mea” cei doi artiști au răspuns întrebărilor fanilor pe paginile lor Facebook, de la ora 20:00 la 22:00.
You must be logged in to post a comment.