Mă lovesc des de acest cuvânt: “Cool”.
Vreau ceva cool de îmbrăcat. Niște ghete cool. O rochie cool. Ce cool este prietenul lui X! Ce cool e melodii aia! Vreau să ies cu cineva cool.
Ce cool e clubul ăla!
Din start vă spun că problema mea cu conceptul de “Cool” are legătură, da, are legătură cu faptul că eu n-am fost cool niciodată.
Nu eram cool nici în liceu [învățam bine, nu chiuleam aproape niciodată, stăteam singur în pauze și visam cu ochii deschiși, scriam poezii pe caiete în ore], nici în facultate [eram deja vedetă și colegii mă priveau ciudat], nici în curtea școlii [prindeam rar echipa de fotbal, doar în poartă mă lăsau să joc], nici chiar în industria muzicală nu eram cool [în general tăcut, rezervat, fără să mă trag de șireturi cu artiștii, fără să beau cu impresarii și organizatorii].
Nici muzica Hi-Q nu a fost cool. Niciodată nu am fost niște trend-setteri și deseori casa de discuri ne imputa asta… fiți și voi mai cool, uite cum este K-Pital, sau Animal X, sau DJ Project, sau Impact. Noi aveam succes fără să ne concentrăm pe haine și machiaje speciale și artificii de imagine. Sute de mii de oameni cântau în cor cu noi și ne strângeau mâna pe stradă, dar nu am fost niște artiști cool.
Nu sunt cool nici la categoria vestimentație. Știu asta, nu insistați. Banii nu reușesc să te învețe fashion dacă nu ești pasionat de acest domeniu. Nu sunt pasionat, se vede.
Acum că am dezvăluit :-) unul dintre ipotezele discuției noastre de azi hai să trecem la fondul problemei:
Obsesia noastră cu conceptul de “Cool”
În fuga noastră pentru tot ce e mai bun avem de ales dintr-o pleiadă extraordinară de activități, produse, distracții. Trăim vremuri interesante și profităm de ele! Avem multe alternative dar apelăm deseori la factorul “Cool” în alegerile noastre.
Gândiți-vă de ce ați mers la ultimul concert: pentru că știți melodiile artistului pe de rost sau pentru că ați auzit că e cool să mergeți la Andre Rieu, de exemplu? De ce v-ați cumpărat pantalonii aceia exagerat de strâmți și incomozi de la Zara: pentru că vreți să arătați ca un mușchetar sau pentru că se poartă și e cool? De ce mergeți în weekend în acel club înghesuit și plin de fum: pentru că iubiți mirosurile puternice și muzica deep-house sau pentru că “toată lumea merge acolo”?
E fain să fii cool. Dar cât de departe merge obsesia noastră pentru a fi cool?
Hai să mergem mai departe cu imaginația și să ne închipuim câteva situații:
Vezi în club o fată cool, înconjurată de prietene și ele cool, cu haine la modă foarte cool, cea mai cool fustiță scurtă. În jurul ei roiesc băieți cool îmbrăcați, cu telefoane cool de ultimă generație. Vrei să o agăți pentru că vrei să fi și tu cool, sau pur și simplu vrei să pleci cu o fată frumoasă acasă! Ce cool vei fi! Dar câte șanse sunt ca fata aceea să fie “girfiend material” dacă pune accent pe atâtea lucruri cool? Câte cărți o fi citit ea, iar din acele cărți pe care le-a citit… câte erau bune și câte erau doar cool? Câte vei înțelege din ce îți scrie pe Mess dacă va scrie k ftl kul? Și va scrie așa, ooo, da, va scrie așa! Că altfel nu e cool.
Cauți o mașină cool și o casă cool. Mașinile cool sunt foarte scumpe și foarte rare, că d-aia sunt cool. Te arde la buzunar și la cumpărare, și la benzinările, și apoi la service. La service-urile cool se stă la coadă ca la alimentarele de pe timpul lui Ceaușescu: cu săptămânile! Dai un ban, dar stai în față! Adică, scuze… nu stai în față! Ai vrut mașină cool, ce naiba, ești cool, îți permiți.
Fetița ta de 14 ani merge pentru prima dată în club cu niște prieteni. Norocul tău că e copilul tău și seamănă cu tine, așa că toți prietenii ei sunt băieți cool cu pantaloni cool, freză cool, tatuaje cool, gumă de mestecat cool și cuvinte cool. E cool să vezi că pleacă în club pe locul din spate al motocicletei. Fără cască, altfel nu ar fi cool! Și se întoarce după ora 3 noaptea, că altfel lumea ar zice că e papă-laptă și nu ar mai fi cool.
Cățelul tău e cool, nu e orice javră. Arată cool, e îmbrăcat cool, știe să stea în două labe, știe să facă tumbe! E un câțeluș sclav foarte ascultător! Puppy-Cool!
Bă, ăsta e invidios pe tipii cool din liceu și acum își varsă frustrarea aici pe blog!
Din fericire [sic!] tipii cool din liceu acum sunt ospătari pe vase de croazieră sau jandarmi. Slujbe onorabile, dar nu neapărat conforme viselor unui puștan care a făcut un liceu de top din România. Cei mai serioși dintre colegii mei sunt acum milionari, pe de altă parte.
Aș vrea să fiu cool, recunosc.
Dar în același timp aș vrea să aleg aceeași fată pe care s-o iau de nevastă, ca apoi să ne luăm o casă bună și simplă, să avem copii deștepți, copii mai puțin orbiți de “Cool”.
Vă zic toate acestea în contextul în care albumul “Morning Phase” al lui Beck a câștigat două premii Grammy: Cel mai bun album rock și Cel mai bun album al anului.
Kanye West, care e probabil cel mai cool artist pop al ultimului deceniu s-a supărat din nou văzând acest premiu! Cine e Beck ăsta, a zis Kanye, care ne ia fața, care ne întrece pe noi, artiștii cool care ne chinuim să inovăm în muzica asta de căcat? [Scuze de limbaj, am citat din interviul artistului de după Premiile Grammy].
Iubesc inovațiile lui Kanye, să fie clar! Dar mă simt un Beck pe strada mea. Și aș vrea ca fetița mea, când va crește mare, să nu se lase impresionată de kanyeii din acele vremuri, ci să aibă răbdare să descopere ce e sub învelișul cool.
Cât de cool e povestea asta?
