De ce Generatia Digitală este nefericită

Mai jos găsiți traducerea în limba română a articolului “Why Generation Y Yuppies are Unhappy” publicat de Huffington Post anul trecut.

Traducere de Elena Munteanu.

——————————————————————

Salutați-o pe Lucy!

Lucy e un pion al Generației Y, generație ce s-a născut între anii 1970 și mijlocul anilor ’90; face parte, de asemenea, din cultura Yuppie, o mare parte constituentă a generației Y.

Un termen potrivit pentru yuppies care se încadrează în grupa de vârstă aferentă Generației Y este GYPSY (Gen Y Protagonists & Special Yuppies – protagoniști ai generației Y și yuppies speciali). Un GYPSY este un membru al unei categorii unice de yuppies considerată a fi un brand, iar apartenenții acestui grup consideră că sunt protagoniștii unei povești speciale.

Continuând, Lucy își trăiește viața într-un mod foarte plăcut și e încântată de propria persoană. Singura problemă e următoarea:

Lucy nu e prea fericită.

Ca să găsim cauza principală a problemei sau „de ce”-ul central, vom stabili mai întâi ce determină o persoană să decida dacă e fericită sau nefericită. Totul se rezuma la o formulă simplă:

Fericirea = Realitate – Așteptări

E destul de simplu – când realitatea vieții se dovedește a fi peste așteptările unui individ, acesta e fericit. Când realitatea e sub așteptările lui, individul va fi nefericit.

Ca un exemplu concret, o să îi aducem în discuție pe părinții lui Lucy:

Părinții lui Lucy s-au născut în anii ’50, fac parte din generația Baby Boomers. Aceștia au fost crescuți de bunicii lui Lucy, membri ai generației G.I. <Greatest Generation>, care au crescut pe timpul Marii Depresiuni și au luptat în al doilea război mondial și care cu siguranță nu le-au semănat celor din categoria GYPSY, întrucât ei se sacrificau pentru binele colectiv mai degrabă decât pentru a obține beneficii personale.

Bunicii fetei, marcați fiind de „Marea Depresiune” (Marea Criză Economică), erau obsedați de securitatea financiară și și-au crescut copii – pe părinții ei – insuflându-le ideea că trebuie să își construiască cariere sigure, practice. Voiau ca aceștia să aibă iarba mai verde decât cea cu care au fost obișnuiți – pe scurt, voiau pentru copiii lor orice aveau ei, însă în variante îmbunătățite, și îi invățau să viseze la cariere prospere și stabile, cam în acest fel:

Îi învățau că nimic nu îi oprește să atingă acel punct culminant al carierei lor, însă înainte să ajungă la partea verde și frumoasă, trebuie negreșit să treacă prin perioade negre și să muncească din greu ani întregi.

După ce s-au săturat să faca pe hipioții, părinții lui Lucy s-au avântat pe drumul carierei. Pe măsură ce au trecut anii ’70s, ’80, și  ’90, lumea s-a bucurat de o perioadă de prosperitate economică total neașteptată. Părinții lui Lucy o duceau mai bine decât s-au așteptat. Asta le-a declanșat un sentiment de mulțumire și optimism.

Cu o experiență de viață mai puțin dură și o perspectivă mai optimistă decât cea a părinților lor, părinții lui Lucy ți-au educat fata de asemenea manieră încât să fie mereu optimști și conștienți că au posibilități infinite din care să aleaga cum să își construiască cariera. Însă nu au fost singurii care au procedat astfel. Baby Boomer-ii din toata lumea le-au spus copiilor lor că pot să fie oricine și să facă orice vor, fapt care le-a trezit la viață puternica identitate ascunsă adânc în interiorul lor, aceea de protagoniști ai propriilor vieți.

Acest aspect i-a făcut pe copiii generației GYPSY să fie foarte optimiști în legătură cu carierele lor, până în punctul în care nu îi mai mulțumea o iarbă verde, frumoasă, în grădina lor, cum sperau părinții lor pentru ei. Un GYPSY veritabil voia mai mult pentru grădina proprie – în grădina lor puteai găsi deja și flori.

Asta ne ajută să extragem prima concluzie:

Copiii GYPSY sunt incredibil de ambițiosi.

 

”Bănuiesc că aș putea fi președinte.. Dar o fi politica adevărata mea chemare? O fi oare domeniul în care aș putea fi cel mai bun? Nu.. nu cred, asta m-ar mulțumi prea puțin.”

Un GYPSY are nevoie de mai mult de la o carieră decat prosperitate și securitate. Ba chiar mai mult, prosperitatea nu este excepțională și destul de unică pentru un GYPSY. Diferența între cele două generații este că Baby Boomer-ii voiau să trăiască faimosul vis american, pe când un GYPSY vrea să își trăiscă propriul vis.

Cal Newport subliniază faptul că „urmează-ți pasiunea” este o frază devenită cunoscută în ultimii 20 de ani, conform Google Ngram Viewer, un instrument care ne arată cât de des apar în presă într-o anumită perioadă de timp diverse expresii ce devin virale. Același instrument a relevat faptul că expresia „o carieră sigură” a devenit demodată, luându-i locul expresia „o carieră ce îmi oferă satisfacție personală”, în ceea ce privește popularitatea.

 

Ca să fie clar, un GYPSY aspiră la prosperitate economică, exact cum au făcut-o și parintii lor – însă tot ei vor și să fie mulțumiți de cariera pe care au ales-o, spre deosebire de părinții lor care nu au acordat aceeași importanță acestui aspect.

Însă pe lângă asta, se mai petrece și următorul lucru: în timp ce obiectivele de carieră ale Generației Y au devenit mult mai precise, personale și mai ambițioase, Lucy s-a mai lovit  de un mesaj auzit deseori în timpul copilăriei sale: „Ești specială!”.

Acesta ar fi un moment bun să extragem o a doua concluzie despre GYPSY:

Copiii GYPSY sunt cu capul în nori (lipsiți de pragmatism).

Lucy a fost învățată astfel: „Sigur, toți vor lupta pentru cariere care să le aducă satisfacție interioară, dar eu sunt incredibil de minunată, și prin urmare, drumul meu în cariera va fi diferit și se va ieși în evidență în fața celorlalți”.

Așadar, pe lângă faptul că obiectivul central al generației este o carieră înfloritoare, satisfăcătoare, fiecare GYPSY în parte consideră că lui personal îi este destinat ceva chiar mai măreț decat celorlați – după o carieră mai mult decat înfloritoare îi așteaptă un unicorn!

De ce sună asta deloc realist? Pentru că asta gândește orice GYPSY, contrazicând la fiecare pas definiția cuvântului <SPECIAL>:

SPECIÁL, -Ă, speciali, -e, adj. Care se deosebește de alte lucruri asemănătoare prin trăsături care îi sunt proprii; care se află numai la un lucru sau la o anumită categorie de lucruri; (adesea adverbial) care este făcut, destinat, rezervat pentru a corespunde unui anumit scop; p. ext. ieșit din comun, deosebit de bun, de valoros; excepțional.

Conform acestei definiții, majoritatea oamenilor nu sunt speciali, altfel cuvântul „special” și-ar pierde semnificația.

Chiar și acum, copilul GYPSY care citește acest articol se gândește: „Bună observație, dar de fapt, eu sunt unul dintre acei câțiva care sunt speciali” – și asta e de fapt problema!

O altă iluzie în care crede un GYPSY apare în momentul în care acesta intră pe piața muncii. În timp ce așteptările părinților lui Lucy erau că mulți ani de muncă le vor asigura o carieră excepțională, Lucy considera că o astfel de carieră este un dar pe care îl primesc numai cei care sunt la fel de deosebiți precum este ea, și că este doar o chestiune de timp și de decizie corectă privind domeniul pe care să îl aleagă, până să primească ce i se cuvine:

 

Din păcate, unul dintre lucrurile amuzante despre lume este că de obicei nimic nu e ușor, și, cel mai ciudat aspect legat de cariere e că e greu să-ți construiești una. Marile cariere au în spate ani întregi de trudă – chiar și cele fără flori și unicorni – și nici măcar cele mai de succes personalități  nu realizează ceva notabil în primii 20-30 de ani.

Dar generația GYPSY nu acceptă situația atât de ușor.

Paul Harvey, profesor al universității New Hampshire și expert în cultura GYPSY, a găsit în urma unor cercetări că Generația Y are așteptări nerealiste în general, o tărie incredibilă cu care acceptă feedbackul negativ și că se supraestimează. De asemenea, mai spune și ca așteptările neîndeplinite constituie o sursă de frustrare pentru persoane care simt că li se cuvine orice își doresc. Deseori consideră că merită o anumită cantitate de iubire, respect sau recompense care nu sunt în concordanță cu abilitățile și eforturile pe care le depun ei in realitate; drept urmare, aceștia nu vor primi nivelul de respect sau recompensele așteptate.

Pentru cei care recrutează membri ai Generației Y, Paul Harvey sugerează două întrebari care să fie incluse în interviu:

1. „Simți că în general ești superior colegilor tai?”

2. “Dacă da, de ce?”.

În cazul în care candidatul va răspunde cu un „da” hotărât primei întrebări și are dificultăți în oferirea unui răspuns coerent pentru cea de-a doua, e posibil ca respectivul să se confrunte cu o problemă precum cea descrisă mai sus. Asta pentru că simțul proprietății acționează în așa fel încât percepția asupra lucrurilor care consideră că li se cuvin este bazată pe o superioritate și pe un merit nefondat. Probabil că în încercarea de a-și construi respectul de sine în tinerețe prin diverse exerciții, au ajuns să creadă că ei sunt într-adevăr speciali, însă deseori această opinie despre sine poate fi nefondată.

Și din moment ce lumea reală îndrăznește să considere meritul ca fiind un factor decisiv, cîțiva ani mai tarziu Lucy se găsește în această situație:

Ambiția extremă a lui Lucy, la care i se adaugă aroganța care vine odată cu iluziile făcute despre valoarea și meritele propriei persoane, o lasă pe Lucy în compania unor așteptări uriașe pentru o persoană abia ieșită de pe băncile facultății. Iar realitatea pălește în fața acelor așteptări, marcând un rezultat negativ în raportul „realitate – așteptări”.

Și situația se agravează: pe lângă toate astea, copiii GYPSY mai au o problemă generală, caracteristică întregii generații:

Copiii GYPSY sunt deseori tachinați de oamenii din jur. 

Cum era de așteptat, unii din colegii de liceu sau facultate ai părinților lui Lucy s-au realizat mai bine decât au făcut-o părinții ei. Și chiar dacă au mai auzit zvonuri legate de unii dintre ei, zburate din vorbă în vorbă, nu prea știau ei concret ce s-a întamplat în viețile profesionale ale acestora.

Lucy, pe de altă parte, este constant urmărită (bântuită) de un fenomen social: Imaginea Irealistă promovată de utilizatorii Facebook.

Social media îi crează o realitate alternativă lui Lucy, unde: A) acțiunile celorlalți sunt expuse întregii lumi, B) majoritatea își înfățișează o variantă „îmbunătățită” a propriei persoane, și C) majoritatea dintre cei care își expun carierele sunt cei ale căror vieți profesionale (sau personale) merg cel mai bine, luptându-se pe de altă parte cu tendința celorlalți de a face din acestea un show de televiziune.

Asta îi dă lui Lucy impresia că toți ceilalți o duc foarte bine, conferindu-i ei un sentiment de dezamăgire profundă:

Deci, probabil din aceste cauze este Lucy nefericită, sau se simte cel puțin frustrată și nepotrivită în peisajul lumii actuale.

De fapt, ea cu siguranță și-a început cariera cât se poate de bine, însă având în vedere percepția realității celorlalți, a ei este de la bun început dezamăgitoare.

Iată câteva sfaturi pentru Lucy:

1. Rămai la fel de ambițios/ambițioasă!
Lumea actuală mustește cu oportunități pentru o persoană ce caută să găsească succesul. E posibil ca direcția să nu fie clară la început, dar va fi descoperită în final – în caz contrar, nu ar trebui nicidecum să te ferești de lucruri necunoscute sau de domenii neexplorate.

2. Incetează să crezi că ești special/specială!
Problema e că la momentul actual nu ești specială. Ești doar o altă tânără neexperimentată care nu prea are ce să ofere – încă! Devii cu adevărat special abia dupa ce muncești din greu pentru o perioadă lungă de timp.

3. Ignoră părerile celorlați!
Faptul că ni se pare că iarba celorlalți e mereu mai verde decât a noastră nu e un concept nou, însă în perceperea realității din ziua de azi, iarba vecinilor poate să facă parte dintr-un peisaj din povești. Adevarul e că și ceilalți sunt la fel de indeciși, neîncrezători și frustrati ca și tine, însă dacă continui pe drumul pe care ai pornit la început nu vei avea niciun motiv să îi invidiezi pe ceilalți.