Joia asta ne vedeți îmbrăcați frumos în costume populare la emisiunea “O dată-n viață” de pe TVR1!
O emisiune unde ne-am distrat foarte tare, o emisiune care merită urmărită!
În perioada în care se aniversează centenarul naşterii Mariei Tănase, Iuliana Tudor dedică o ediţie a emisiunii O dată-n viaţă muzicii Marii Doamne a cântecului popular românesc. Joi seară, de la ora 21.00, vedeta TVR îşi aşteaptă telespectatorii la TVR 1 şi online, pe TVR+, alături de trei trupe de tineri: vor cânta exclusiv piese ale Mariei Tănase DJ Project & Adela Popescu, Alexandra Ungureanu şi Crush, respectiv Hi-Q.
Ce înseamnă muzica Mariei Tănase pentru tânăra generaţie? Aceasta este întrebarea la care Iuliana Tudor caută să afle răspuns în ediţia specială O dată-n viaţă din 17 octombrie. Invitaţii sunt „ghidaţi” printre cântecele marii artiste de trei maeştri ai muzicii populare româneşti: Niculina Stoican face echipă cu Adela Popescu şi DJ Project, Ionuţ Fulea este alături de Alexandra Ungureanu şi Crush, iar membrii trupei Hi-Q beneficiază de ajutorul Marianei Deac.
Via TVR.ro
You must be logged in to post a comment.