Duminică seară am fost oprit iar de o patrulă de poliție în centru ca să suflu în fiolă. Avem 0% alcoolemie, desigur, așa că am primit un bax de bere fără alcool!
Știți că sunt foarte atent la alcool, am spus-o pe blog de multe ori. Așa că aplaud inițiativa!
Bergenbier a demarat în parteneriat cu Direcția Rutieră din cadrul Inspectoratului General al Poliției campania “Prietenul la volan se cunoaște”, o campanie de informare a tinerilor șoferi asupra riscurilor la care se expun când conduc sub influența alcoolului.
Campania a inclus acțiuni în trafic prin care șoferii surprinși de filtrele Poliției cu o alcoolemie zero la etilotest au fost premiați cu bere fără alcool de la Bergenbier. La ieșirea din cluburi, baruri și restaurante au fost recompensati și prietenii care s-au “sacrificat” si nu au consumat alcool pentru a duce grupul în siguranță acasă.
“Se știe că una dintre cele mai eficiente metode de învățare este prin exemple pozitive, prin copierea unor modele din familie sau cercul de prieteni. De aceea, campania ‘Prietenul la volan se cunoaște!’ dorește să scoată la lumină exact aceste comportamente care pot furniza exemple pozitive pentru tineri. Vrem să îi descoperim și să îi celebram pe cei responsabili și atenți, pe tinerii care uneori renunță la o seară de distracție pentru a-și duce prietenii acasă în siguranță”, a declarat Ileana Dumitru (Director Juridic și Relații Publice, Bergenbier S.A).
Comments are closed.