Când te uiți în fotografii mai vechi realizezi cât te-ai schimbat: aveai părul lung, purtai bascheți Air Jordan, fața mai slabă, mâinile parcă mai lungi etc. Trec anii și tu parcă lași în urmă ce ai fost și te schimbi. Te schimbă experiențele pe care le-ai trăit, modele care vin și pleacă, prietenii, vârsta, banii…
În fotografiile de acum 5 ani eram mai slab la față, aveam părul șaten închis, tricouri colorate, tenul mai bronzat, zâmbetul mai larg. Parcă eram altul!
Dar apoi recitesc articolele de pe acest blog și descopăr aceleași gânduri, aceleași ambiții, aceleași vise… un text din septembrie 2007 [deci exact acum cinci ani] pare scris acum:
In sufletul meu stiu cand avem un concert bun dar care nu a avut succesul scontat, sau cand avem un concert mai slab dar publicul a plecat fericit acasa! E imposibil sa nu ne dam seama!
Si de pe scena am vazut in week-end-ul acesta oameni care ASTEPTAU… Multi colegi de-ai nostri spun ca noi avem succes orice ar fi, pentru ca avem melodii de succes, pentru ca suntem tineri, etc. etc. Nu e asa! Oamenii din public ASTEAPTA sa fie convinsi, de fiecare data.
La inceputul concertului se vede pe fetele lor ca ASTEAPTA sa vada: sunt Hi-Q ca la televizor? sunt Hi-Q fitzosi? canta Hi-Q frumos? suna melodiile Hi-Q ca la radio? sau mult mai prost? sau mai bine?
În sufletul meu s-au schimbat multe lucruri, sunt sigur de asta, dar multe au și rămas la fel. Atunci cântam cu Nico, DJ Star și trupa Zero, acum cântăm cu Dana, Virgil, Mac și Cristi dar situația nu s-a schimbat în sufletul meu: la fel de emoționat intru pe scenă, la fel de pasionat, la fel de determinat.
Resorturile din mine sunt aceleași chiar dacă tricourile pe care le port nu mai sunt la fel de colorate.
Comments are closed.