Organizatorii festivalului clujean ne surprind în fiecare an cu idei crețe pentru promovarea TIFF! Îți amintești “I am your father” cu cei doi Piersic din 2012? Anul acesta religia și credința sunt puse în discuție la TIFF printr-o selecție puternică de filme pe această temă și printr-o campanie de promovare inspirată de ideea că filmul este religia TIFF-ului.
„Campania de imagine pleacă de la o simplă constatare: la TIFF, filmul a devenit o religie. Spectatorii noștri, cei care au crescut cu noi și cu filmele festivalului, sunt credincioșii noștri. Și noi, și ei – devotați sută la sută TIFF-ului”, explică directorul artistic al festivalului, Mihai Chirilov.
„Posterul acestei ediții face cu ochiul Cimitirului vesel și filosofiei lui «de viață», imaginând – în aceeași cheie ironică în care au fost realizate toate posterele noastre anterioare – un fals efect secundar al supradozei cu filme, de care nu scapă nici măcar omul de la țară. În mod evident, sloganul acestei ediții, tributar versurilor naive de la Săpânța, nu trebuie luat literal, ci ca pe o expresie a pasiunii necondiționate pentru cinema a celor pentru care s-a inventat acest festival”, adaugă Chirilov.
Anul acesta festivalul va avea loc la Cluj-Napoca între 1 și 10 iunie, iar apoi la Sibiu între 13 și 17 iunie.
Mai multe amănunte pe Tiff.ro
Comments are closed.