[Disclaimer: Înțelegerea pe care o am despre lume este desigur limitată. Este limitată de experiențele pe care le-am trăit, de societatea în care am crescut, de inteligență.]
Periodic mă lovesc de o problemă fundamentală a oamenilor: lipsa de consistență. Înlocuiți “consistență” cu “pasiune” sau “seriozitate” sau “determinare” sau “educație” – sunt sinonime în acest context.
Nu vorbesc despre talent – românii sunt în general talentați. Nu vorbesc despre oameni nepotriviți în poziții de decizie – despre asta pregătesc un alt articol. Nu vorbesc despre greșeli punctuale – oamenii nu sunt perfecți, doar Dumnezeu e perfect.
Vorbesc despre lipsa de concentrare și de seriozitate constantă a oamenilor din toate domeniile [cu care am interacționat]. Foarte rar întâlnesc compozitori care stau sute de ore să finiseze un mix, foarte rar găsesc un instrumentist care să studieze o bucată muzicală pentru a înțelege toate finețurile, foarte rar întâlnesc un programator care să caute mai multe soluții pentru același rezultat.
Mai des întâlnesc oameni talentați, buni în meseria lor, respectați, plătiți foarte bine, lăudați de societate dar care fușeresc. Este o dezamăgire continuă, repetată la nesfârșit.
Comparațiile sunt departe de mine: nu susțin că aș fi perfect, sau perfecționist, sau [Doamne ferește!] că sunt mai bun decât acești oameni care mă dezamăgesc… Dar aștept de la preot să știe să citească, de la cal să tragă și de la copil să se joace.
Dezamăgirea este cu atât mai mare cu cât societatea îl laudă mai mult. La pomul lăudat mă duc prea des cu sacul… Am observat că există o curbă a seriozității la oamenii talentați: sunt foarte muncitori la început iar când apar rezultatele [banii, statutul social, laudele] se relaxează și fușeresc. Am zeci de exemple concrete, din toate domeniile [cu care am interacționat]!
Așa încât atunci când sunt întrebat de ce artiștii sunt priviți cu neîncredere știu ce să răspund: pentru că merită! Când sunt întrebat de ce românii nu sunt priviți cu încredere în lume, știu ce să răspund: pentru că românii n-au fost de încredere de atâtea ori!
Pentru că talentul nu înlocuiește seriozitatea, munca, determinarea, bunul simț. Pentru că inspirația nu te salvează dacă întârzii două ore la concert. Pentru că un hit nu te absolvă de vină dacă bați femeile din viața ta. Pentru că o moment de genialitate nu acoperă penibilul aparițiilor tale TV.
Pentru că 5 poze de pe Google Images nu înseamnă Styling. Pentru că un loop de pe net nu înseamnă Muzică. Pentru că 3 idei într-un email nu înseamnă Concept. Pentru că 2 bannere pe câteva site-uri nu înseamnă Campanie. Pentru că un framework modificat nu înseamnă Noul Facebook.
Iar rezultatul este pe măsura energiei și sufletului pe care îl investești. Iar la noi “merge și-așa” a devenit o regulă. Și rezultatele se vâd la toate nivelurile…
E o problemă fundamentală a artistului? Sau a românului în general? Sau este o meteahnă a timpurilor noastre?
Voi sunteți mulțumiți de nivelul profesioniștilor din jurul vostru?
Comments are closed.