Am fost mult timp supărat că nu pot ține toți oamenii valoroși lângă mine. Pe nedrept.
Pe de altă parte existau argumente solide să mă bucur pentru faptul că cineva a plecat din firma mea. Totuși nu mă puteam opri din a-mi pune întrebarea: Oare eu am greșit? Și întrebarea și mai gravă: Oare argumentele mele sunt îndreptățite sau mă mint?
Prin 2006, după ce a treia tură de compozitori talentați aleseseră să plece supărarea mea a devenit acută! Mă simțeam nedreptățit, mințit, dezamăgit, furat.
Alesesem cu greu puștani talentați care apoi deveneau profesioniști respectați după câțiva ani de lucru în colaborare cu mine. Apoi își luau zborul. Nu era corect, fusesem o echipă, pusesem umărul la destinul lor!
Oare cu ce greșeam de plecau?
Un prieten mai înțelept m-a ascultat și mi-a spus:
“În fiecare firmă vin și pleacă oameni. Talentul, inteligența, pregătirea lor și a managerului lor nu au nicio legătură în general cu motivele despărțirii! Pur și simplu fiecare își caută împlinirea și fericirea cum știe el mai bine.”
Când cineva spunea zilele trecute că e ceva în neregulă cu Hi-Q pentru că au plecat 3 soliste, 11 instrumentiști și 5 ingineri de sunet m-am gândit din nou la oamenii care vin și pleacă.
L-am sunat pe Dan Popi (managerul celei mai mari afaceri muzicale din România) și l-am întrebat câți oameni au plecat din firma lui în ultimii ani. Peste 30. Îi pare rău? De mulți, da. Îi merge rău acum? Nici gând.
Apoi am vorbit cu Marius Moga (pe care îl apreciez și îl urăsc în egală măsură) având aceeași întrebare: câți au plecat în ultimii ani? Peste 25. El zice că oamenii pleacă de peste tot, e în natura lor. Îi merge rău acum? Nici gând.
Apoi l-am sunat pe tatăl meu. Câți au plecat de sub comanda lui? Zeci de oameni.
La final mi-am dat seama!
Nu e important câți oameni au plecat, e important câți au venit.
Fii recunoscător pentru prezența lor în viața ta și privește senin în față.
Foto: BitBoy (CC-BY-2.0)
Comments are closed.