M-am cam săturat să mă trezesc cu griji dimineață. Ca apoi, pe măsură ce trec orele ele să se estompeze pentru că “hai mă că viața nu e chiar așa de rea”.
Ca apoi, din altă direcție să vină o veste care să-mi năruiască optimismul abia câștigat.
Ca seara să descopăr că se poate rezolva și asta. Să fiu fericit pentru o clipă ca apoi să-mi dau seama că n-am făcut decât să mă întorc la ’răul’ de la începutul zilei.
Anul acesta nu am făcut decât să repar stricăciunile din anii trecuți care, perverse, s-au adunat grămadă toate în 2009. Anul ăsta nu am construit, anul ăsta am acoperit găuri și am căutat soluții de redresare și am reparat picioarele la masa din sufragerie.
Eu care eram obișnuit să construiesc mese noi, să renovez și chiar să aduc sufragerii noi.
Am făcut mulți pași înainte anul acesta. Din păcate fiecare pas era făcut pentru că zilele mă împingeau nemilos cu doi-trei pași înapoi…
Așa că, dacă aș privi anul ca pe o firmă, pot spune că am avut cel mai mare rulaj dar cel mai mic profit.
Anul acesta am învățat ce înseamnă umilința. Nu în sensul peiorativ, ci în sensul creștin al cuvântului: smerenie.
Foto: Walkadog (CC BY-2.0)
Comments are closed.