Printre primele concerte din istoria Hi-Q au fost la Ploiești. Tot acolo s-a nimerit să prezentăm multe melodii în premieră, cum își amintea Mihai aseară pe scenă.
Aseară am avut parte de o organizare impecabilă: scenă mare, sunet foarte bun, tehnici săritori, hotel și restaurant de calitate, aproape de scenă. Și mai important: am făcut probe de sunet la ora scrisă în contract și am cântat la ora convenită. Impecabil! Felicitări organizatorilor!
Adevărul este că ne-am simțit bine pe scenă și cred că s-a văzut! Îmi pare rău că nu aveam camera de filmat la mine :-(
După Hi-Q au cântat Direcția 5 (o trupă cu mare poftă de cântat, într-o continuă evoluție și adaptare muzicală, suntem cu toții fanii chitaristului Nicu Damalan care e genial!) și Voltaj (care ne-au impresionat din nou cu organizarea și sound-ul lor, piesa ’Vara trecută’ sună mult mai bine live după părerea mea).
O singură bilă neagră: scena a fost prea departe de public! Artistul are nevoie de publicul lui pentru a se desfășura, pentru a cânta ’în plin’!
Mulțumim Ploiești pentru primire, mai vrem :-)
Comments are closed.