E atât de ușor să critici și chiar dă bine s-o faci. E atât de ușor să comentezi și să bârfești. E atât de ușor să distrugi. Lumea zice despre mine că sunt pozitiv și optimist. Vreau să fiu așa pentru că e atâââât de ușor să fii pesimist în țara asta, în vremurile astea! E deja normal să te plângi, să spui că e de rahat, să spui că te-ai săturat.
Eu m-am săturat să mă plâng. Așa că vă spun povestea lui Alex.
1. Tatăl lui Alex e inginer. Inginer din acela de pe vremea când la Politehnică intrai doar dacă știai carte și erau puțini cei care absolveau. Din acela care a construit combinatele și fabricile României pe care după Revoluție le-am vândut pe zero lei.
Se duce la pescuit și are o mică parcelă la țară, primită de la bunicii lui, unde construiește cu doi prieteni o mică pensiune. O face de vreo 10 ani dar nu-i nimic, că nimeni nu-l grăbește. Când are timp se duce cu nevasta în parc la o plimbare sau fac câte o drumeție prin țară, la Porțile de Fier sau la mânăstirile din Nordul Moldovei, ’ca atunci când eram studenți și călătoream cu BTT-ul’.
2. Mama lui Alex a colecționat cărți toată viața dar n-a avut niciodată timp să le citească pe îndelete… a crescut copiii, i-a dus la școală, la fotbal, la lecții de engleză la o vecină. Asta seara, pentru că ziua muncea de la 8 dimineața la 6 seara. În fiecare zi, de 35 de ani. În fiecare zi!
Acum că a ieșit la pensie s-a apucat iar de cărți, ca pe vremea când avea bursă de merit. În paralel învață singură și spaniola pe care nu avea cum să o știe pe vremea ei, când comuniștii impuneau franceza și rusa. Engleza a învățat-o din zbor pentru a-i putea verifica pe copii la lecții. Seara ascultă CD-urile cu Mozart, Placido Domingo și Kenny Rogers. Uneori ’Anotimpurile’. Și indiferent de anotimp are grijă de florile din balcon mai bine decât să piardă timpul ’cu cucoanele care numai bârfe și OTV știu’.
3. Elena, sora lui Alex a plecat cu o bursă în Franța imediat după liceu. Toate prietenele ei sunt prin lume și ea nu vrea să fie mai prejos. Mai ales la cât a învățat toată viața!
Mereu a fost mai ciudată și citea mult. În liceu asculta Vița de Vie și Portishead fără să îi ia prea în serios, nu era o fire tristă sau revoltată, dar căuta să descopere și ce alții treceau cu vederea. Dimpotrivă, deși nu foarte frumoasă, era sufletul petrecerii și Alex n-a înțeles niciodată ce găseau băieții la ea. Poate faptul că știa să vorbească cu oricine și să iasă din orice situație cu zâmbetul pe buze.
Acum 4 ani locuiau toți într-un apartament mic într-un cartier dintr-un oraș din provincie. Alex a dat la facultate la București și, muncind la atelierul unui prieten de-al tatălului din copilărie, reușea să plătească chiria de la o garsonieră pe care o împarte cu un coleg. După ce s-a dus la toate târgurile de joburi a găsit un loc într-o mică firmă de publicitate. Ca să aibă bani de mașina pe care o visează îl meditează pe un puști de la bloc la matematica de gimnaziu.
De Paște și Crăciun se adună toți în micul apartament al părinților și povestesc ce au mai făcut la București sau în Franța. Părinții sunt mândri cu ei și orice examen luat de Elena e o mică victorie, și orice campanie online realizată de Alex (’Hai mă, că nu am făcut-o eu singur! e a departamentului!’) sunt motive de mândrie pentru mamă (’Lasă mamă că așa crești și mâine-poimâine îți faci firma ta, și-ți găsești o fată cuminte și ești și tu om la casa ta!’).
—–
Nu mergem înainte privind înapoi. Nu creștem fără să vrem cu adevărat. Schimbarea vine de la elite, de la Alex și Elena crescuți de părinții lor, părinții care nu s-au oprit niciodată din citit și construit.
Comments are closed.