Nu am ce spune mai mult. Citește tot articolul Anei.
Ma uit la Armand si sunt fericita pentru sansa lui, pentru sansa mea si a tuturor celor care au reusit sa supravietuiasca acestui sistem.
Sunt fericita ca n-a trebuit sa apelez la instinctul meu de conservare inca de la 8 luni si sa stau intr-un pat de spital asteptand…pe nimeni. Asa cum o face Viorel.
Daca ati crezut ca aveati probleme pana acum, credeti-ma…nu aveti. Viorel are…si inca de la 8 luni, acum e noapte si daca deschide ochii se va lovi de un intuneric ingrozitor printre alte tipete de copii bolnavi.I-as cauta parintii si i-as pune sa treca prin acelasi lucru,pentru tot restul vietii lor.
Nu mi-a mai venit demult sa plang asa…cu furie si cu neputinta. Daca nu pot sa fac nimic pentru copilul asta inseamna ca n-am facut nimic in viata si toata vorbaraia mea cu lupta spre un vis e un mare bullshit!
[tags]weblog, blog[/tags]
Comments are closed.