Al 13-lea articol pe e-Ok.ro

Lucrul in studio – 4

De multe ori lucrez la mai multe piese deodata. Si, de obicei, la piese foarte diferite. Pentru ca mi s-a intamplat de multe ori sa ajung la o saturare evidenta a inspiratiei sau a rabdarii lucrand la o orchestratie, un moment in care nu mai stiu ce sa fac si totul imi suna prost! Sfatul meu este sa iei o pauza sau sa te uiti pe alta piesa. Eu uneori ma duc in holul studioului si ma uit la televizor, iar “zgomotul” necontrolat al sunetelor de la TV imi odihneste urechile si mintea. Alteori ma duc in celelalte studiouri si ascult ce se mai intampla pe acolo, lucruri de obicei complet diferite de ce fac eu!

De ce lucrez la mai multe piese in paralel? Am descoperit ca astfel am mai multe sanse sa nu ma plictisesc si sa am si rezultate! Uneori fac experimente “incrucisate”, dupa ce descopar un sunet care imi place, un instrument sau un efect, lucrand la piesa A, ma duc in piesa B si aplic ce am descoperit, desi prima reactie este ca nu are cum sa se potriveasca. De exemplu, un bas distorsionat din piesa cu influente drum&bass intr-o piesa pop, sau un hit house intr-o piesa cu aer de latino.

Poate fi o idee buna sa lucrezi la mai multe piese in paralel. Poate chiar sa unesti doua idei bune intr-o idee geniala! Ai curaj si experimenteaza!

.