Al 7-lea articol pe e-OK.ro

e-OK.ro
Aveti rabdare

O mare problema a tuturor artistilor la inceput este ca se grabesc! Toata lumea vrea ca minunea sa se intample peste noapte, dar minunea nu are nici o legatura cu miracolele si nimic important nu se indeplineste cat ai bate din palme.

Aproape in fiecare saptamana imi pastrez timp sa ascult compozitii noi, sa ma intalnesc cu compozitori noi. Incerc sa fiu deschis la nou si sa vad talentul dincolo de posibilitatile materiale precare! Dar aproape de fiecare data cei care vin la mine sunt dezamagiti ca eu ii sfatuiesc sa insiste, sa studieze, sa rafineze, sa fie mai buni. Ei se asteapta ca in ziua aia eu ori sa-i semnez la o casa de productie, or sa le cumpar piesele! Chiar saptamana trecuta un compozitor mi-a spus ca e “de acord sa dau piesa asta pe cel putin 100 de euro sau mai mult”. Dar, atentie!, piesa nu era gata? Si era departe de ce putea el realiza daca mai avea rabdare si mai lucra la ea! Desigur, nu ma interesa piesa in forma aia si l-am rugat sa mai lucreze pana cand voi fi multumit.

Sunt ultimul care critica sau ia peste picior o productie/piesa slaba! Mereu caut sa gasesc elementele bune si sa le scot la lumina, mereu caut sa aflu motivele din spatele punctelor slabe. Dar compozitorii trebuie sa inteleaga ca, desi se bazeaza pe talent, o piesa buna este deseori rodul unei munci indelungate, cu sute de modificari, renuntari, taieri si refaceri, cu ore de cautari ale celui mai bun sunet, celui mai bun instrument, a celei mai bune note sau acord!

Aveti rabdare! Daca va plictisiti si credeti ca nu mai e nimic de adaugat, cel mai bun lucru este sa lucrati la altceva. Sau sa luati o pauza. Iar maine, din nou, cu urechile odihnite, sa cautati ce nu merge, ce nu suna bine, ce mai poate fi schimbat!

O melodie buna este ca o sculptura: incepi cu o stanca diforma si sculptezi pana ajungi la forma apropiata; apoi slefuiesti, slefuiesti, slefuiesti, pana cand ajungi si mai aproape; apoi slefuiesti in continuare insistand pe cele mai mici detalii, si tot asa pana cand e perfect! Cu rabdare…

“Never” – SISTEM

[tags]Hi-Q, Music, Romania, e-OK[/tags].