Iar a fost miercuri, asa ca am petrecut la Twice din nou, dupa ora 12 cand semifinala Franta-Portugalia se terminase. “Petrecerea de miercuri seara” cum inspirat a fost denumita ;-) a redevenit ceea ce fusese la inceput, adica un motiv de intalnire a artistilor, un loc monden saptamanal. Aseara au fost Sorin (Akcent), Miki si Razvan, Viziru, Nasu (SISTEM), Cheloo si Ombladon, Lala si Laura (TNT), Bobby (Voltaj), Optick, si atmosfera a fost destinsa si prieteneasca. In mare parte datorita muzicii lui Staroo care nu e foarte galagioasa, asa incat putem povesti in voie, fara sa fie nevoie sa tipam unii la altii ca sa ne intelegem!
Dimineata m-am trezit la 8, si am avut neplacuta surpriza ca masina lui Silviu sa nu porneasca, asa ca nu am mai fost cu ea la service. M-am dus la studio si, in linistea diminetii, am terminat de curatat si cuantizat primele 4 melodii Hi-Q. Si le-am “varsat” apoi in proiectul de la George, sa continuam treaba. Nedormit si plictisit ca mixdown-ul mergea incet, am intrat pe Barnes&Noble sa-mi mai comand niste carti din State. Si, plin de pofta, am comandat 2 carti despre productie audio si studiouri… In ultimul timp mi-am propus sa nu ma mai uit la TV, ca ma uit degeaba si mai mult ma enervez, asa ca citesc mult! Insetat de cultura :-) am intrat si pe Amazon.com si am mai comandat alte 3 carti! Una dintre ele este o serie de interviuri cu Bono de la U2, si abia astept sa ajunga!
La ora 1 m-am dus sa verific cardul pentru comenzile on-line, si apoi m-am culcat putin, ca nu mai puteam de oboseala…
La 4 a venit o echipa de la Antena1 si am filmat ceva in studio, iar apoi am rezolvat contabilitatea firmei mele pana pe la ora 5. Si inapoi la munca…
Seara m-am uitat la semifinala, si cand arbitru consfintea calificarea Frantei in finala eu ieseam pe usa spre Twice!…
Comments are closed.