Scris pe 6 martie 2006:
Eu si Compact ne stim de curand. Pentru ca parintii mei ascultau Kenny Rogers, Elvis Presley si Modern Talking. Si Nana Muscuri si Gil Dobrica.
Dar azi am fost la concertul lor de revenire, de la Teatrul National. Si mi-au cantat numai slagare… Cel mai emotionant moment, pentru mine a fost, surprinzator, cand Paul a spus: “Vom canta acum o piesa compusa in 1981”. Si calculam eu de zor cati ani aveam atunci… Am fost foarte impresionat ca au trecut 25 de ani, si ma intrebam daca va canta lumea si cu mine peste tot atatia ani.
Sunetul bun, sala potrivita, lumea decenta. Coco, noul basist, canta cu un patos superb, parca intinerise subit si savura fiecare minut, fiecare nota din ce canta. Paul, cu sufletul ardelean, isi cauta mereu cuvinte, si mereu le gasea in inima lui, iar publicul simtea asta! Nu a spus vorbe multe, si nu a spus vorbe mari, dar emotia si sinceritatea lui ne-au adus pe toti aproape de el.
Ma uitam in sala: oameni trecuti de 40 de ani, multi veniti cu copiii, cantau in cor, si era o atmosfera prieteneasca, fara fitze, fara grandoare, oamenii se simteau ca la o petrecere din tinerete, pe plaja de la Costinesti. Costinestiul lor, nu asta al nostru…
Si ma uitam la ei si ma intrebam de ce canta in cor, de ce le place? Pe scena, cei 4 nu erau tineri, nu erau “glamour”, piesele erau simple-simple si vechi-vechi. De ce canta lumea cu ei? De ce zambeau toti? De ce se ridicau in picioare si dansau?
Eu si Compact nu ne stim de mult, dar Compact trezeste in oameni acea emotie simpla, fara ocolisuri, prieteneasca, pe care visez sa o primesc si eu peste 25 de ani.
[tags]Hi-Q, Music, Romania, Compact[/tags].
Comments are closed.