DIGITAL SHOWBIZ RECAP – 10 2016

O colecție subiectivă de știri din showbizul digital internațional, din luna care tocmai a trecut [octombrie 2016].

Citește și colecțiile anterioare din: august 2016,  iulie 2016iunie 2016mai 2016aprilie 2016martie 2016februarie 2016 și ianuarie 2016.

DIGITAL SHOWBIZ RECAP – Luna Octombrie 2016

YouTube a lansat un buton nou ”Community” care e un fel de rețea socială adaptată modelului lor, poate chiar un început de treabă bună construită pe o comunitate imensă, nu ca la Google Plus acum câțiva ani – The Next Web

Spotify, Pandora, Napster, Deezer, Tidal sunt serviciile de streaming muzical cu cei mai mulți utilizatori care plătesc lunar, dar cum arată lista? Vedeți în articolul publicat de Hypebot.

Bitcoin și Blockchain sunt concepte la modă anul acesta, dar încă sunt prea puțin înțelese de artiști și creativi! Eu cred că sistemul decentralizat cunoscut sub numele de Blockchain este una dintre soluțiile de inovare profundă a industriei muzicale [nu doar a sistemului financiar]. Acest video este cel mai clar pe care l-am găsit, e ușor de înțeles pentru oricine vrea să știe fundamentele crypto-currency și blockchain – Valoarea reală a Bitcoin-ului.

Benji Rogers e tare de tot în acest articol ”Nu mai încerca să mă plătești, plătește-mă odată – Music on the Blockchain” – Medium.

Jonathan Chester a scris un articol în care aplică valorile și regulile Blockchain în industria muzicală și arată unde ar putea fi aplicat pentru a rezolva probleme de copyright și monetizare. Un articol lung și destul de dificil de citit pentru cei care nu sunt în industria muzicală, dar unul dintre cele mai bune texte pe marginea acestui subiect – Forbes.com

Generația Millennials este generația care hotărăște în acest moment ce e cool, ce e bun, ce e important. Acest sondaj ne spune nouă [artiști, manageri, brand-uri] ce vor tinerii să vadă la evenimentele live [concerte, festivaluri] – Digital Music News.

SoundCloud este serviciul online dedicat DJ-ilor și remixerilor care a devenit un ”standard” în industria muzicală. Iată însă că doi jucători mari din online vor să ”fure” tot ce e mai bun la SoundCloud: remixurile neoficiale și set-urile de DJ. Mai mult decât atât, Spotify și Apple Music vor să monetizeze acest conținut neoficial, datorită parteneriatului cu Dubset – Techcrunch.

Smule este acea aplicație muzicală de care au auzit puțini oameni, dar este deja de mare succes în rândul tinerilor americani – INC.com

Amazon Music Unlimited este noul serviciu online dedicat streaming-ului muzical, lansat de Amazon și așteptat deja de mai mult de un an – Hypebot.

Festivalul MIDEM de la Cannes adună cei mai importanți jucători din industria muzicală internațională, în fiecare an de 50 de ani! Iată un articol publicat în luna octombrie referitor la playliste și servicii de streaming online – MIDEM.com