O colecție subiectivă din știrile din showbizul digital din luna iunie 2016.
Citește și colecțiile anterioare din: mai 2016, aprilie 2016, martie 2016, februarie 2016 și ianuarie 2016.
Apple discută cu Jay-Z cumpărarea serviciului rival TIDAL, deși se află în luptă deschisă în presă. Trei motive pentru care vânzarea are șanse, via The Verge.
YouTube va oferi în sfârșit live-video pe mobil tuturor utilizatorilor! Deocamdată aplicația este accesibilă pentru câteva canale de top precum The Young Turks, AIB, Alex Wassabi – YouTube Blog.
Download-ul va dispărea în câțiva ani, vinilurile vor rămâne ca nișă, streaming-ul gratuit ar putea fi înlocuit cu unul plătit cu abonament, dar doar după ce atingem 100-200 de milioane de utilizatori – interviu cu Emmanuel Zunz [Fondator OneRPM]
Twitter investește 70 de milioane de dolari în Soundcloud, într-o mișcare ce a surprins multă lume – Recode.
Generația Millennials schimbă lumea în care trăim [și] prin evenimentele offline la care participă – OVEIT.com
6 job-uri pentru cei pasionați de muzică [dar care nu sunt cântăreți] – Music Think Tank.
Mick Jagger și Martin Scorsese nu au reușit să facă un serial de succes – HBO oprește seria ”Vinyl”
Tinerii nu vor reclame, dar petrec minute bune citind articolul tău, dacă e bine scris – Vincent Carlos
Industria muzicală mondială nu e pregătită să adopte blockchain-ul – Bas Grasmayer.
Spotify Free a devenit mai popular decât toate radiourile americane din FM, moment în care se întețește discuția despre corectitudinea acestui serviciu gratuit pentru artiști, autori și label-uri – Digital Music News.
Știrea asta e genială: Berklee College of Music pornește un proiect ambițios [Open Music Initiative] care încearcă să creeze un cadru standard pentru manipularea digitală a informațiilor [metadata] din industria muzicală: ”Încercăm să construim un sistem open-source, descentralizat și transparent pentru clasificarea, accesul și monetizarea drepturilor de autor din operele muzicale”. Poate sună complicat de făcut, având în vedere miile de companii, organizații și entități care țin cu dinții de propriile baze de date, dar este necesar într-o societate informatică modernă – Billboard.biz
Premiile Grammy vor avea câteva modificări importante de la anul, printre care și permiterea intrării în concurs a melodiilor care au fost lansate exclusiv în streaming – Hypebot.
Beyonce a câștigat marele premiu la Cannes Lion Awards 2016 – ”Formation”
Alicia Keys a apărut în știri după ce a impus blocarea smartphone-urilor la un concert de-al ei. Tom Moon se întreabă ”Oare blocarea telefoanelor la concerte ne va salva de noi înșine?” – Medium
Google și LyricFind au bătut palma pe un parteneriat, astfel că vom putea descoperi versuri direct din căsuța de search – LyricFind.
Cum va schimba Brexit [ieșirea Marii Britanii din UE] industria muzicală britanică – Pitchfork + Billboard.