Casa de producție fondată de Smiley, Hahaha Production este una dintre cele mai hot companii din muzica românească a anului 2015. Hahaha a pornit ca un studio de înregistrări dar acum conține, în afară de studiourile de producție muzicală și partea de label, management și impresariere. Această afacere nu se compară încă cu majorii [casele de discuri tradiționale precum Cat Music, Roton, MediaProMusic] dar este deja o alternativă serioasă – nu vreau să folosesc cuvântul ”competiție” pentru că majoritatea videoclipurilor Hahaha sunt realizate/distribuite în co-producție cu marile case de discuri.
Am făcut această mică introducere pentru a scoate în evidență faptul că Hahaha Production, spre deosebire de casele de discuri tradiționale are două atuuri: își produce propria muzică și este încă o entitate nouă, tânără, flexibilă. Are și dezavantaje, dar nu este momentul să le discutăm în acest articol :-)
De ce spun că Hahaha Production a prins în sfârșit curaj?
Pentru că acțiunea #MaiMusic prin care lansează 31 de melodii în cele 31 de zile ale lunii este un pas pe care trebuia să-l facă de mai mult timp. Nu doar Smiley&Co., ci toate label-urile care au la bază un studio muzical puternic: DeMoga Music, Rappin’On Production, Kazibo, Okapi Sound ș.a.
De ce ai nevoie de curaj ca să lansezi atât de multe melodii într-o perioadă atât de scurtă?
Pentru că această campanie este una care încalcă regulile industriei muzicale în care s-a născut Hahaha Production. Acum 10-15 ani casele mari de discuri [majorii] formau alături de principalele radiouri comerciale [ZU, KissFM, Radio21, ProFM, EuropaFM] un ecosistem care impunea câteva reguli. Prima regulă era că melodiile devin hituri DOAR dacă unul dintre marile radiouri difuza în heavy-rotation acea piesă muzicală. Corolar: artiștii/trupele lansau oficial doar una, maxim două melodii pe an – atâta cât puteau accepta radiourile comerciale.
Internetul a schimbat regulile jocului din industria muzicală. Le-a schimbat radical de mult, de vreo 5-6 ani, dar inerția oamenilor este destul de mare… În continuare marea majoritate a artiștilor români lansează 1-2 melodii noi pe ani și păstrează ”la sertar” zeci, poate sute de melodii care sunt ”nedemne” pentru a fi preluate de radiourile comerciale.
Așadar melodii ”nedemne” zac prin studiouri și fanii nu le vor auzi niciodată?
Da, din păcate.
Și dacă melodiile acelea chiar sunt tari de tot, dacă artiștii au pus suflet și talent în compunerea lor, dacă fanii acelor artiști ar vrea să le audă? Sorry, acele melodii sunt îngropate pentru că, la un moment dat cineva de la casa de discuri și/sau cineva de la radiourile comerciale au spus ”PAS”.
Această filtrare ține de gusturi, desigur, dar industria muzicală din era pre-Internet se baza pe gusturile unor oameni care aproape niciunul NU era FANUL ACELUI ARTIST. Niște profesioniști cu cultură muzicală, poate! Cu intuiție, poate! Cu abilitate managerială, poate! Dar oamenii din radio nu sunt fanii FIECĂRUI artist, deci nu sunt PRINCIPALII ”clienți” ai muzicii acestuia.
Așadar ai nevoie de curaj să rupi un pic regula și să îți dai seama că fanul este cel mai important pentru un artist. Nu spun că radiourile comerciale și casele de discuri nu sunt importante, ele au un rol decisiv în descoperirea, cultivarea și promovarea talentelor, dar nu sunt cei mai importanți pentru un artist sau o trupă muzicală!
Cu ajutorul internetului, în principal a YouTube-ului care este cel mai mare site cu muzică din lume [încă din 2009], artiștii au acum o legătură directă cu fanii lor! Mai ales când vorbim despre niște brand-uri cunoscute în România [în acest caz desigur Smiley dar și Cabron, Sore, Radio Killer, Alex Velea, Don Baxter] care deja au fiecare un public.
CITEȘTE ȘI ARTICOLUL: Importanța YouTube în cariera unui artist
Diana Coltofean susține că #maimusic va aduce în primul rând un plus de valoare canalului YouTube, prin adunarea progresivă a vizualizărilor și concentrarea lor într-o singură lună atrăgând atenția motorului din spatele acestui serviciu online și astfel promovând și mai mult canalul. Ca un efect de domino!
Alții au comentat că e un efort imens pentru a compune, produce și lansa 31 de melodii. Eu nu sunt de acord. Nu în acest caz.
Când ai 5 studiouri și 30 de compozitori/textieri/orchestratori ai minim 50 de piese bune pe lună. Poate nu sunt hituri de radio și nici nu pot exista 50 de hituri noi în fiecare lună, dar sunt minim 50 de piese bune care stau degeaba pe acolo, în așteptarea… în așteptarea cui? Pe cine așteaptă de fapt artiștii, pe fani?!
Fanii sunt la trei click-uri distanță, așteptând însetați fiecare piesă nouă, fiecare remix, fiecare videoclip. Nerăbdători, febrili, însetați.
Acum înmulțiți acest număr cu 6 sau 12 luni, timp în care acești artiști au lansat oficial [ca single, cum tradițional încă se mai spune] și veți descoperi că Hahaha Production au în sertar minim 200 de piese muzicale. Așadar 31 de melodii nu sunt multe, dragi prieteni, sunt doar cele mai bune dintre cele care erau considerate ”nedemne” de lansarea oficială. Sau piese ”de umplutură”. Dar nu există așa ceva, să știți! Într-un articol din 2010 spuneam:
”Nu există melodii ’de umplutură’, există doar copii deosebiți care nu se bagă în față, așteptând să fie descoperiți de cei care au răbdare.”
Așa că îi felicit pe Smiley și Hahaha Production pentru #MaiMusic și îi aștept să ne astâmpere setea cu #SeptembrieMusic și #DecembrieMusic. Pentru că, să fiți siguri de asta!, ascultătorii de muzică românească abia au dat de gustul muzicii online. Iar Hahaha Production nu a inventat acum nimic extraordinar, artiștii doar s-au întreptat cu curaj, pentru prima dată, către omul care contează cu adevărat:
Fanul.
PS: DeMoga Music, Okapi, Kazibo și Rappin’ On – paharul e acum la voi iar nouă ne e sete!
You must be logged in to post a comment.