Azi se împlinesc 18 ani de Hi-Q.
Trag linie și, dincolo de statistici, îmi amintesc de oamenii importanți din istoria Hi-Q. Citește articolele de până acum: Edi Schneider, Bobby Stoica, Dan Badea, Dan Popi, Marius Moga, Șerban Huidu și Răzvan Popescu, Gabriel Huiban, Silviu Păduraru, George Nemeznic și Victor Solomon.
Nu mi-e ușor să vă povestesc despre Nicoleta Drăgan aka Nico aka Bijoux – cea de-a doua solistă Hi-Q [2003-2008]. Sunt atât de multe amintiri legate de ea! Dar voi încerca :-)
Nico și Hi-Q
Pe Nico o știam de la Prima TV unde era producătoarea unor emisiuni TV și bună prietenă cu Nadine. Sincer vă spun, noi băieții din Hi-Q [Mihai, Florin, Dan] ne plăcea la toți de ea, că era mereu cu zâmbetul pe buze, avea un ușor accent ardelenesc și o vorbă dulce. În vara anului 2003, când am prezentat emisiunea “Hi-Q noi 2!” la Prima TV [citește aici detalii despre acea vară], am petrecut mult timp cu Nico pe plajă, la Mamaia, povestind despre viață, despre Hi-Q, despre televiziune.
Noi atât știam despre Nico: e producătoare la PrimaTV, e din Sighișoara, e prietena Nadinei.
Surpriza cea mare a venit când, în toamna acelui an, aflați la masă cu niște prieteni, primim întrebarea clasică: “Dar cu Hi-Q ce faceți?”. Ce să facem? Căutăm o solistă, dar să nu fie oricine, ne-am săturat de wannabes… “De ce nu o luați pe Tirti?”. Pe cine?!? “Pe Nico, prietena Nadinei, de la Prima TV!”. Dar ce? Ea cântă? “Voi sunteți nebuni? A fost în Școala Vedetelor, sunați-o acum!”.
Chiar în acel moment o sună Mihai pe Nico. Nico dormea la ora aia :-) trezită din somn de telefonul lui Mihai ea a crezut că e o glumă! Noi o invitam la studio să vorbim. Dar Nico ne povestește că își vânduse apartamentul, mașina, lucrurile și se pregătea să se mute în America, la sora ei.
“Mi-am luat bilet de avion deja”, minți ea atunci.
“Hai totuși la studio… e lângă Twice, în centru, la Unirii”, insist eu.
Adevărul era că Nico ajunsese prea târziu la casa de bilete și, ca un făcut, vânzătoarea a refuzat să-i vândă biletul ‘one way’ spre Statele Unite. Nico s-a gândit că e un semn, dar nici nu se gândea cum se va schimba viața ei în 24 de ore!
Când am ajuns în fața studioului cu mașina, o fată blondă, cu blugii în vine și cu părul prins, stătea relaxată pe bordura din fața clubului Twice. Lângă ea, la o țigară, tatăl lui Dan Badea [inginerul nostru de sunet, prietenul nostru].
“Hai sus să vorbim”
“Vin, dar să știi că mi-am luat bilet de America și plec din țară”
Mergem sus în studio. Ea se pune cu picioarele pe birou și aprinde o țigară. Pregătesc niște negative Hi-Q și o chem să o ascult la microfon. Cântă câteva refrene. Mie mi se taie picioarele când aud cum cântă.
Îi dau SMS lui Mihai: “Vino. Ea e!”. Mihai îmi răspunde: “Are voce?”. Eu: “Vino!”.
Mihai ajunge rapid la studio și îi propune Nicoletei să fie solista Hi-Q, certând-o că nu a zis nimic de cariera ei de artistă de înainte de televiziune. Nico ne roagă să o ducem acasă cu mașina și toți trei povestim pe drum. Ea recunoaște, într-un târziu, că ne-a mințit cu privire la biletul de America și ne povestește pățania cu casierița care i-a refuzat banii și a chemat-o a doua zi…
A doua zi mergem la Cat Music, casa noastră de discuri și îi spunem lui Dan Popi, directorul casei de discuri: “Ea e!”. Dan rămâne cu Nico în birou, noi ieșim și fierbem de nerbădare să vedem rezultatul discuției lor. Oare ce au vorbit ei acolo?
Nico iese din biroul lui Dan Popi, ne ia în brațe și așa începe cea de-a doua perioadă din istoria Hi-Q. Perioada Nico :-)
Primul single a fost compus de Marius Moga și s-a numit “Mai dulce”. Părerea mea de artist/compozitor este că track-ul este unul superb, dar adevărul este că “Mai dulce” nu a avut succes comercial [mai ales comparativ cu precedentele noastre single-uri care fuseseră ambele hituri de Number One].
Amănunt picant: în videoclip, alături de Dan Badea [DJ Star] apare și Roxana Ionescu – cunoscută sub porecla “Mama Natură”, în perioada în care nu ajunsese încă vedetă TV.
Succesul cu Nico nu a venit nici la al doilea single, care pentru mine a rămas una dintre cele mai frumoase melodii Hi-Q din toate timpurile – “Poveste fără nume”. Succesul ăla mare a venit o dată cu lansarea albumului “O mare de dragoste” care conține, în afară de “Mai dulce” și “Poveste fără nume” și melodiile “Gașca mea”, “La la la (I will survive)” și “Te-am iubit, dar”.
Lansând albumul pe piață am început să cântăm și melodii noi, extrase de pe acest album. Îmi amintesc că publicul era înnebunit de “Gașca mea” încă de la primul concert, chit că piesa nu era lansată oficial… Când ne-am hotărât să facem videoclip, am venit cu ideea de a face ceva care să fie contrar tuturor videoclipurilor Hi-Q – ceva dur, ironic, agresiv, out of the box. I-am spus regizorului Dragoș Buliga că îmi place ideea videoclipului Robbie Williams “Road to Mandalay”, unde artistul este un bandit care dă lovitura într-o bancă. Un concept contrar versurilor din melodie. Lui Buliga i-a plăcut ideea și a scos un scenariu genial:
Piesa a devenit imnul unei generații și este difuzată în continuare la toate petrecerile, nunțile și botezurile din România!
După “Gașca mea” succesul a revenit în viața noastră: emisiuni la AcasăTV, concerte peste concerte, hituri peste hituri.
Dar Nico a mai venit cu ceva, în afară de jeanșii largi și timbrul dulce: ideea că noi merităm și vacanțe, nu doar muncă! Așa că noi patru [Nico, Mihai, Florin, Dan] ne-am luat cea mai lungă vacanță din viețile noastre – Caraibe, Miami, coasta de Est a Americii, New York, cascada Niagara. O lună de vacanță în ianuarie 2005 pe care nu o voi uita niciodată!
Apoi alte hituri: “Te-am iubit, dar”, “Razna”, “Ce bine e”. Apoi altă vacanță de o lună în L.A., San Francisco, Las Vegas! Apoi alte concerte și emisiuni.
Apoi trecerea la band live, o idee ambițioasă a lui Mihai, care ne-a pus serios la muncă și la investiții. Toate trupele dance și toți impresarii din acea perioadă ne spuneau că am înnebunit, că nu merită investiția, că publicul nu vrea band live. După câțiva ani acei artiști nu mai erau în topuri, depășiți fiind de timpuri. Ce e drept că investițiile pe care le-am făcut [în instrumente, microbuze, angajați, cazări, mese, reparații] au fost imense, dar a meritat! Din formula de 4 [trei soliști + DJ Star] am ajuns 9 oameni pe scenă, plus inginer de sunet și două ajutoare pe lângă scenă!
Primii noștri instrumentiși au fost cei de la Trupa Zero [pe care îi vedeți zilnic acum la emisiunea lui Cătălin Măruță de la ProTV].
Pentru a marca trecerea la band live dar și pentru aniversarea de 10 ani, Hi-Q a realizat un album “Best of” cu 12 hituri din istoria trupei, reinterpretate acustic. Astfel “Razna” a devenit reggae, “Gașca mea” baladă slow, “Bună dimineața” bosa-nova ș.a.m.d.
Clipul “Bună dimineața” din 2007, care promova albumul “De 10 ani vă mulțumim – Best of / Acustic”, traducea în imagini această trecere de la dance [prima jumătate a videoclipului] la pop [a doua jumătate, cu band live].
Albumul “Best of / Acustic” este cel mai bun material muzical înregistrat de Hi-Q în acești 18 ani!
Timbrul dulce al Nicoletei se potrivea extraordinar cu acordurile de chitară iar “Bună dimineața” a rămas una dintre melodiile cele mai iubite din istoria trupei Hi-Q. Nu-i așa?
De ce Nicoleta Drăgan?
Pentru că Hi-Q avea nevoie să demonstreze că emisiunile TV și hiturile de succes nu au fost o întâmplare. Pentru că eu trebuia să înțeleg că puterea nu stă în mass-media și în laude, puterea mea stă în determinarea de a-mi urmări visele. Și în priceperea de a alege oamenii frumoși alături de care să evoluez. Nico a fost pansamentul pe care îl meritam după mai multe răni pe care viața [sau eu însămi] mi le făcusem.
În următorul articol vă voi povesti despre doi oameni foarte importanți din istoria Hi-Q – Șerban Huidu și Răzvan Popescu.
You must be logged in to post a comment.