Deja VU GRASU XXL

MUSIC: Grasu XXL si Ami – Deja Vu

Toată lumea știe că sunt fanul lui Dragoș, așa că așteptam acest single semnat David Deejay [alt artist pe care îl admir de mult timp].

Ami are un timbru extraordinar de personal și mă bucur că are o melodie și în limba română, ca să o auzim și altfel decât în spaniolă:


Melodia, lansată acum câteva zile este deja un hit pe YouTube și pe Facebook. Mie îmi place mult și cred că rapperul din Bacău avea nevoie de o orchestrație actuală și puternică, așa cum David Deejay știe să facă atât în stilul Popcorn [citește mai multe despre cum a inventat David Deejay acest stil muzical în cartea “Hit Yourself”] cât și în pop-dance [vezi hiturile lui Ami].

Acum David s-a apucat și de hip-hop și iată că se pricepe și la asta!

Asemănările cu hitul “Hurricane” rezultat din colaborare dintre alți doi artiști pe val [Puya și Antonia] sunt evidente la nivel de sound, dar nu fac rău, dimpotrivă… cele două melodii sunt ca două interpretări ale aceleiași teme, două interpretări venite din direcții diferite: Puya este băiatul de cartier care a devenit tată și atacă problemele sociale ale momentului, Grasu este entertainer-ul relaxat și ușor ironic care despică firul în patru chiar și atunci când vorbește despre iubire la modul cel mai serios. În strofele lui Grasu XXL se simt influențele pe care artistul le-a transmis prietenilor și fanilor lui – Guess Who și Mitză Agresiv.

La nivelul refrenelor, Antonia vine cu un refren în engleză impecabil cântat [artista a copilărit în Statele Unite și accentul se simte] care sună ca multe alte hituri internaționale. Ascult refrenul “Hurricane” și pare că l-am auzit de mii de ori, ceea ce a făcut ca piesa să fie un hit instant de radio…

Ami, pe de altă parte surprinde cu un timbru care te lovește și ți se lipește de creier, un tânguit dulce de tot, o atitudine foarte românească în cel mai pozitiv sens.

Prin cele două hituri despre care vorbeam mai sus marchez o nouă etapă în hip-hop-ul românesc, una mai soft, mai comercială, dar cu o atenție mai mare pentru liniile melodice și refrene puternice. Un pas firesc pentru rapperii români care au dat un refresh muzicii autohtone.