În liceu citeam mult. În școala generală și mai mult. Din păcate după Bacalaureat am lăsat-o mai moale cu cititul pentru că a început succesul în televiziune [și apoi în muzică]. În ultimii ani am reluat cititul cărților și mi-a redescoperit plăcerea de a citi.
Acum câteva zile am cumpărat cărți noi și prima pe care am devorat-o a fost lucrarea de diplomă a lui Mircea Cărtărescu – Eminescu (Visul Chimeric).
Recunosc cu modestie [și rușine] că erau fraze pe care nu le înțelegeam, cartea este o lucrare mai mult academică decât una scrisă pentru publicul larg. Sau m-am dezobișnuit eu cu critica literară serioasă :-) atacat de tweet-uri și de articole de blog de câteva fraze.
Bunul simț mă oprește să discut pe marginea cărții, e adevărat că m-a captivat și mi-a deschis ochii dar încerc să nu mă bag în discuții pe care nu le stăpânesc.
Vă spun despre asta în contextul în care anul acesta a căzut “Luceafărul” la Bac. După 15 ani de când am studiat Eminescu încă aș putea scrie 20 de pagini despre această poezie. Poate, datorită experienței de viață adunate între timp, poate chiar am înțeles mai multe despre Cătălina și Hyperion decât atunci când eram adolescent…
Adică, pe bune, din orice direcție ai lua comentariul “Luceafărului” tot poți spune lucruri frumoase: folclorul românesc, frumusețea și puritatea limbii române în poezia eminesciană, filosofia germană, miturile și legendele, supratema timpului și tema geniului, iubirea neînplinită, elementele cosmice și fizica relativității restrânse… Atâtea și atâtea drumuri frumoase în “Luceafărul”! Imposibil să nu-ți placă.
Ce mi-ar fi plăcut să-mi cadă Eminescu și mie la Bac! Oricum am luat 10,00 la examenul scris [momentul de reclamă personală] dar mi-ar fi plăcut să mă arunc în imensitatea subiectului eminescian, ca o încununare a muncii mele din liceu.
În rest, zic bine Miruna și Arhi pe blogurile lor. Eu rămân la părerea de anul trecut.
O, eroi! care-n trecutul de măriri vă adumbriseţi,
Aţi ajuns acum de modă de vă scot din letopiseţ,
Şi cu voi drapându-şi nula, vă citează toţi nerozii,
Mestecând veacul de aur în noroiul greu al prozii.
Comments are closed.