Azi am lansat online o aplicație Facebook pe pagina noastră www.facebook.com/hiqromania
Te invit să intri și tu în Loteria Dorințelor !
Cei care se înscriu prin intermediul aceste aplicații au șansa de a li se îndeplini dorința în următoarele luni. Vom anunța un prim câștigător pe 5 aprilie, o dată cu lansarea noului album. Dar și după lansarea albumului “Când zâmbești” vom alege periodic dorințe pe care le vom îndeplini. Ne-am gândit că, după 16 ani de energie pozitivă vrem să întoarcem gestul și să facem câteva surprize.
Noul album pornește de la bucuriile simple ale vieții, pe care le avem atunci când suntem alături de cei dragi. Așa cum v-am mai spus, “Când zâmbești” este un album intim, curajos, sincer. Este scris de noi trei și își dorește să transmită experiențele noastre de viață în note muzicale. Din acest motiv albumul va suna altfel decât a sunat albumul de acum cinci ani. Va suna surprinzător pentru multă lume, dar va suna firesc pentru cei care ne-au urmărit an de an, în evoluția noastră ca trupă și ca sound.
Dar am divagat :-)
Am lansat Loteria Dorințelor pentru că vrem să avem și pe online relația apropiată și firească pe care o avem la concerte. De multe ori discuțiile și autografele de după concert durează mai mult decât concertul în sine [iar noi cântăm de fiecare dată minim o oră!] și asta s-a întâmplat mereu pentru că fanii [ciudat cuvânt, noi preferăm să le spunem prieteni] simt că muzica noastră este una sinceră, imaginea noastră este una firească, fără artificii.
Oamenii ne opresc pe stradă să ne strângă mâinile de atâția ani, nu țipă extaziați după o himeră, cum se întâmplă la mulți artiști la care imaginea este construită minuțios după reguli de marketing. Acest gest uman este pentru noi o încântare: ascultătorii ne admiră ca oameni, ne strâng mâinile zâmbind… ei nu vor să rupă o bucățică din aura [deseori mincinoasă] a vedetelor de la televizor. Ei vor să ne transmită că versurile noastre au ajuns la inima lor.
Acest gest este pentru noi o împlinire. Acel zâmbet este pentru noi o răsplată minunată. Iar de azi ne angajăm să întoarcem aceste gesturi împlinind dorințe simple.
Vrem să aducem un zâmbet. Cuprinși de nebunia de zi de zi era să uităm cât de importante sunt zâmbetele.
——————————–Din 5 aprilie, noul album Hi-Q “Când zâmbești”
Comments are closed.