Ieri Mark Zuckenberg a anunțat la F8 următorul pas important pentru Facebook: muzica și filmele!
Utilizatorii rețelei vor putea vedea și asculta melodiile pe care le ascultă prietenii lor cu unul dintre serviciile de streaming online partenere [în acest moment Spotify, Rdio, SoundCloud, VEVO, MOG, Slacker și Rhapsody]. Oricare dintre ele… Mai exact poți asculta o melodie în Spotify dacă ai cont, chiar dacă prietenul tău a ascultat-o pe Rhapsody, de exemplu!
E interesant de văzut ce se va întâmpla în continuare și care va fi răspunsul Google PLUS! Având în vedere că Facebook are peste 750 de milioane de utilizatori, acest parteneriat va ajuta foarte mult serviciile de muzică, în special Spotify care abia a fost lansat în Statele Unite [după succese răsunătoare în Suedia și Europa de Vest].
Dar și Apple pregătește un serviciu de streaming online de muzică și este marele absent din lista de parteneri FB! iCloud nu este încă disponibil dar iTunes este în continuare programul preferat de descărcare a muzicii în America.
Românii nu [prea] au acces la Spotify, Rdio și Rhapsody dar putem spera că în curând vom intra și noi în rând cu americanii lumea.
Până atunci, iată un clip de prezentare a colaborării Facebook-Spotify:
Acum 3 ani spuneam la o conferință despre mediul online că vom trece de la download la streaming și de la posesia muzicii la accesul muzicii. Lumea se uita urât la mine atunci :-)
Comments are closed.