Voi continua seria de articole ’Top 10 motive…’ pe de o parte bucuros de zecile de preluări ale articolului despre muzica dance românească, pe de altă parte ambiționat de criticile primite.
În doar câțiva ani blogurile au devenit la fel de importante precum revistele iar lansările nu se mai țin în magazinele din centru ci pe YouTube. CD-urile au devenit cadouri și vânzările au scăzut de 100 de ori în doar câțiva ani. Care mai este rolul casei de discuri în acest nou context? Cei care au avut pâinea și cuțitul în industrie sunt la fel de relevanți, la fel de puternici, la fel de înfricoșători?
Se pare că nu… de la fanul furios pe lipsa de albume din magazine până la autorul furat prin contracte păcătoase, toți cer moartea caselor de discuri.
De ce merită să dispară vechile case de discuri?
1. Totul s-a schimbat
Teatrul a pierdut teren în fața cinematografului, ca apoi cinematograful să piardă teren când a apărut televiziunea. Ca apoi televiziunea să piardă din succes când a apărut caseta video și DVD-ul, și apoi când a apărut PC-ul. Și acesta este amenințat de consolele de jocuri, smartphone-uri, iPad-uri. Totul, chiar totul se schimbă o dată cu trecerea timpului. De ce ar rămâne în picioare casele de discuri când și piramidele s-au acoperit de nisip?
Azi… casele de discuri merită să dispară dacă nu se vor adapta schimbării.
2. Banii lor, banii noștri, banii tăi
În tot circuitul banilor de la cumpărător la artist ghici cine primește cel mai puțin? Mda, ai ghicit, artiștii primesc maxim 9% din prețul unui CD, restul îi iau intermediarii iar felia cea mai mare o ia casa de discuri.
Sunt o mie de motive pentru care labelul merită o parte din bani dar nu ți se pare frustrant să știi că ai plătit 25 de RON care ajung la mulți oameni, dar în niciun caz la artistul de pe copertă?
Azi… casa de discuri a fost înlocuită de site sau de aplicația Facebook, care îți ia maxim 10% din bani sau chiar zero, în unele cazuri.
3. Distribuția? Care distribuție?
După ani de zile în care magazinele de muzică (și librăriile care mai vindeau muzică) s-au închis rând pe rând, casele de discuri au descoperit o nouă metodă de distribuție: ziarele! Și toată lumea dansa de fericire că s-a rezolvat problema distribuției, pentru că ziarele ajung în orice colț al țării, sunt ieftine și rețeaua este deja funcțională.
Azi… presa scrisă este primul mediu offline care dispare, sub ochii noștri. Chiar credeau casele de discuri că o industrie pe moarte va salva industria muzicală?
4. Muzica e o artă, nu un produs
Zeci de ani casele de discuri au încercat să transforme actul artistic într-un produs. Într-un săpun. O furculiță. Un chibrit.
Un produs e mai ușor de ambalat, de distribuit, de vândut. Un produs are o formă fixă, el nu se transformă ci doar se învechește pentru a fi înlocuit cu… alt produs mai nou. Dar muzica e o artă, melodia cântată în concert nu e niciodată aceeași ca cea de pe CD și muzica are o viață a ei.
Azi… muzica live a redevenit importantă, așa cum a fost timp de milenii (până au apărut patefoanele și casele de discuri).
5. Less is more
Casele de discuri se ocupă de zeci, uneori sute de artiști în același timp. Au ei timp de fiecare artist în parte? Țin angajații caselor de discuri la fiecare artist, înțeleg ei actul artistic și nevoile unui artist? Sigur că nu. Cel mai bun manager, promotor, PR, impresar al unui artist este el însuși. Sau, în cel mai bun caz, un prieten apropiat.
Azi… trupele își promovează singuri muzica folosind instrumentele online, prietenii apropiați și proprii fani. Uneori trupele se promovează și se ajută între ele, mânate de același țel, crezând în același viitor.
6. Prețul zero
În domeniul digital prețul biților (adică a informației digitale) tinde spre zero pentru că toate costurile copierii și transportului unui mp3, de exemplu, tind spre zero. E ca legea gravitației, nimeni nu scapă de FREE (citește articolul “Gratuit pe net – firesc precum gravitația”). Și când toată muzica din lume o găsești GRATUIT la 2 click-uri distanță de ce să mai apelezi la casele de discuri și metodele lor imposibile de vânzare?
Azi… artistul găsește alte modalități de a câștiga din munca lui fără să mai ceară ajutorul caselor de discuri, pentru că există lucruri mai importante decât prețul zero.
7. Internetul
Cât de prost să fii să nu urmărești topurile de pe blogurile de muzică și de pe site-urile de download (chiar ilegale)? Ele îți spun în timp real ce gusturi are respectivul public, care este trend-ul pentru diferite stiluri, care este artistul cel mai cerut. Asemenea statistici costă zeci de mii de euro dacă te duci la o companie specializată! Și acum le poți vedea gratuit pe net.
Azi… orice copil de 16 ani e mai informat decât angajații caselor de discuri pentru că știe care va fi următorul hit cu 6 luni înaintea ’profesioniștilor’.
8. Muzica renaște, nu moare
Ani de zile casele de discuri ne-au intoxicat cu ideea că ’muzica e pe moarte’! Argumentele lor erau graficele de vânzări ale CD-urilor. Și într-adevăr graficele erau morbide… Dar, conform tuturor studiilor, crearea și consumul de muzică crește an de an, muzica trăind o adevărată renaștere prin miile de stiluri și sub-genuri noi, remixuri și mashup-uri, opere interactive și opere colective (apasă pe aceste 4 link-uri, o să-ți placă).
Azi… se ascultă și se compune mai multă muzică decât oricând, nișele se diversifică și artiști talentați dau lovitura zilnic.
9. Așa zișii pirați, adică fani
Cea mai mare prostie pe care au făcut-o casele de discuri? Au dat în judecată și au hărțuit cei mai importanți clienți ai lor: fanii artiștilor. Oamenii caută muzica preferată și internetul le-a oferit un drum mai ușor și de multe ori mai ieftin. Asta e o oportunitate pentru producători și pentru artiști, nu este o problemă! Iar pasionații de muzică nu sunt pirați, se numesc fani! Adică acei oameni care sunt cei mai importanți pentru afacerea voastră, domnilor de la RIAA.
Azi… chiar artiștii și DJ-ii ocolesc casele de discuri nemulțumiți de lipsa lor de viteză, trimițând mp3-uri direct fanilor pe messenger, DC++, site-uri de download, torrente.
10. Pyuric (și bloggerii pasionați)
Cristina a început să discute cu pasiune și cu sinceritate despre muzică pe blogul propriu într-o perioadă în care muzica românească era într-un mare impas. Fără să-i pese de reguli, de relații sau de câștigul propriu, Pyuric a crescut apoi un blog care a filtrat subiectiv muzica, a comentat acid greșelile caselor de discuri și aberațiile unor artiști și, mai important, a construit o comunitate de oameni care s-a săturat de statusquo-ul actual.
Monden.Info a devenit în doar 3 ani… o casă de discuri! Ei lansează artiști noi, promovează melodii și videoclipuri, transformă trend-urile underground în succesuri comerciale.
Azi… bloggerii pasionați precum Pyuric sunt cei care vor bate cuiele în coșciugul caselor de discuri anacronice.
Voi ce credeți: mai este nevoie de case de discuri sau artiștii se pot descurca singuri? A murit CD-ul de tot sau este doar o criză ce va trece?
Comments are closed.