Michael era un om retras, plin de vise, secat de viață personală.
Poate așa trebuie să fie un artist genial.
Uneori mă gândesc cât de greu este să apari pe scenă spunând lucruri atât de intime, atât de dureroase, pe care alți oameni le ascund o viață întreagă de teamă să nu fie judecați. De teamă să nu pară vulnerabili. De teamă că vor fi loviți, răniți, dezamăgiți, trădați.
Who am I to be blind, pretendind not to see their need?
După fiecare dezamăgire devenim mai imuni, mai încrâncenați, mai duri. Uneori din lacrimi se naște răzbunarea, furia.
Ce fel de oameni am deveni dacă după fiecare înfrângere am fi mai buni cu cei din jur? Ce fel de lume ar fi cea în care genunchiul julit de asfalt ar porni un nou vis, nu un război? Cum aș fi eu dacă aș avea puterea să zâmbesc mai cald după fiecare lovitură primită?
Aș vrea să fiu mai mult ca el pentru că am fost prea des victima unui mod egoist de a privi universul.
I’ve been a victim of a selfish kind of love
Un remix cu Rhymefest:
Și un mashup cu 2Pac:
Engleză 
Română 
