Despre prejudecăți am mai scris pe blog. În fiecare zi ne lovim de ele: pe stradă, în cartier, la școală, la televizor, în mințile noastre.
Dar mă gândeam astăzi pe drum spre Bran la un fenomen care a luat amploare pe internet: judecata. Lumea intră pe bloguri, forumuri, facebookuri, twittere și le explică altora ce trebuie NEAPĂRAT să facă aceștia cu viața/meseria/sufletul lor.
Primul lucru a fost să mă întreb dacă și eu fac asta. Nope, nu-mi permit.
Sigur că îmi spun părerea și uneori nu sunt de acord cu un articol sau altul, sigur că am propria poziție față de un subiect și comentez când stăpânesc domeniul… Dar niciodată nu mă duc eu pe blogul cuiva (adică acasă la el) să-i explic eu ce trebuie să facă! Să-i dau lecții despre el sau meseria lui.
Citesc comentarii de genul:’Nu e bună coperta cărții, de ce nu o schimbi?’, ’Mai bine cântați dub decât rock!’ sau ’Îți stă prost cu cămașa asta’.
Cine îmi dă mie dreptul de a judeca dacă X-ulescu se potrivește mai bine cu Y și ar trebui să-i dea papucii lui Z? Numai Dumnezeu știe ce e în sufletul lui și dacă o iubește.
Cine sunt eu să judec coperta cărții? E cartea lui, nu e a mea. Poate nu-mi place dar cum îmi permit eu să-i spun autorului ce să facă dacă nu m-a întrebat? El este autorul, este opera lui, eu sunt doar un consumator.
Cine sunt eu să-i spun ce stil muzical să abordeze? Cum să intri cu bocancii în arta unui artist, când arta prin definiție este subiectivă… ESTE MODUL LUI DE EXPRIMARE!
Și cât de prost-crescut trebuie să fii să mergi pe blogul actorului Y și să-i spui că acea cămașă nu e bună? Nu ți-e rușine?
Sau oricum nu contează?… pentru că suntem toți ascunși după un pseudonim, după o adresă de IP anonimă?
Nu vi se pare stupid? Cum ar fi să las un comentariu lui Will.I.Am în care să-i spun că adidașii lui sunt urâți? Sau lui Cărtărescu că ar trebui să rescrie un capitol din ultimul roman? Sau lui Ștefan Bănică să-i transmit că nu-i stă bine cu Andreea Marin?
Nu ne e rușine?!…
Engleză 
Română 
