Acum 19 ani aveam 10 ani. Stăteam la coadă pentru jumătate de pachet de unt şi o pâine, în frig. Văzusem banane de câteva ori în viaţa mea iar Pepsi aveam doar de Revelion.
În seara de 21 decembrie eram pe patinoar lângă bloc. A venit tatăl meu să mă ia acasă, spunându-mi că mama şi bunica mea au auzit zvonuri îngrijorătoare. Nici el nu prea le credea, dar voia să-i facă mamei pe plac.
A doua zi părinţii mei erau plecaţi la fabrică, m-am trezit şi am dat drumul la televizor. Pentru că uneori mai dădeau câteva minute de desene animate la prânz, în week-end.
Dar la televizor era un film istoric. Aşa am crezut. Pentru că erau nişte domni care fluturau steaguri şi vorbeau tare. În zilele următoare tatăl meu a apărat fabrica de “terorişti” împreună cu gărzile din subordine. Erau vremuri pline de speranţă şi de teamă. Oameni împuşcaţi din greşeală, vânătoare de securişti şi de mitraliere automate care erau montate pe blocuri pentru a provoca panică.
Gloanţe care au ajuns în tavanul sufrageriei. Pături puse la geamuri. Europa Liberă ascultată cu sonorul la minim, sub plapumă. Era atât de frig în casă încât se formau stalagmite de gheaţă în interior.
Au trecut 19 ani. Scriu ce gândesc pe un laptop Dell conectat la wifi. Am plătit prin internet cazarea la schi în Alpii Francezi, am schimbat nişte euro şi nişte franci elveţieni azi. Mănânc brie şi beau ceai englez. Diseară mă voi duce cu cadouri acasă la părinţii mei.
Să nu-mi spuneţi mie că oamenii aceia au murit degeaba în decembrie 1989.
Ei sunt vii atâta timp cât ne amintim de ei.
Acum 19 ani în Bucureşti s-a murit pentru libertate.
Dacă vrei să ni te alături, te aştept azi, la ora 8 seara, la fântâna de la Universitate. Adu o candelă cu tine, aprinde-o pe ghizdul fântânii, păstrează 5 minute de tăcere şi mergi acasă.
Via Bucurenci.
Engleză 
Română 
